Jurnalul.ro Ştiri Externe Benjamin Netanyahu a fost inculpat formal pentru corupție

Benjamin Netanyahu a fost inculpat formal pentru corupție

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost inculpat formal pentru corupţie, după ce şi-a retras cererea de a fi protejat de imunitatea parlamentară,.

El se afla la Washington pentru discuţii cu preşedintele american Donald Trump, înainte ca acesta să anunţe planul de pace israeliano-palestinian propus de SUA, când procurorul general al Israelului a formulat acuzaţiile în faţa unui tribunal din Ierusalim.

Cererea de a beneficia de imunitate era oricum sortită eşecului, întrucât Netanyahu nu a avea în parlament suficiente voturi pentru ca ea să poată fi aprobată. El a fost acuzat la sfârşitul lunii noiembrie pentru fraudă, abuz de încredere şi mită, în trei dosare distincte. Ar putea dura însă luni sau chiar ani până când aceste dosare vor fi soluţionate. Netanyahu respinge acuzaţiile şi denunţă o 'vânătoare de vrăjitoare' şi o 'tentativă de lovitură de stat'.

Cel mai longeviv premier israelian, Netanyahu a transmis într-o declaraţie că dezbaterea din parlament privind imunitatea sa ar fi fost un ''circ'' şi a renunţat la acest demers pentru că nu dorea să ia parte la acest ''joc murdar''.

Pe lângă problemele penale, Netanyahu luptă şi pentru supravieţuirea sa politică la alegerile anticipate din 2 martie, cel de-al treilea scrutin legislativ convocat în decurs de numai un an, după ce Knessetul (parlamentul) a votat autodizolvarea din cauza blocajului politic rezultat după alegerile din septembrie, în urma cărora Netanyahu şi rivalul său centrist Benny Gantz nu au reuşit să formeze un guvern de coaliţie.

Acesta din urmă, care a făcut şi el o scurtă călătorie la Washington pentru a discuta planul de pace american, revenise în Israel pentru a conduce în Knesset tabăra ostilă acordării imunităţii premierului în exerciţiu.

Netanyahu este suspectat că ar fi primit din partea unor oameni de afaceri cadouri în valoare de 264.000 de dolari în schimbul unor avantaje şi că ar fi încercat să-şi asigure o acoperire pozitivă în unele media scrise şi online în schimbul unor favoruri legislative sau financiare faţă de acestea. Deşi inculpat formal, el nu este însă obligat să demisioneze din postul de premier.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri