Jurnalul.ro Cultură Film Bérénice Bejo o va interpreta pe Josephine de Beauharnais într-un serial franco-britanic

Bérénice Bejo o va interpreta pe Josephine de Beauharnais într-un serial franco-britanic

Actriţa argentiniană Bérénice Bejo o va interpreta pe Josephine de Beauharnais în "Josephine şi Napoleon", un serial istoric franco-britanic, au anunţat vineri într-un comunicat comun, citat de AFP, compania de producţie Federation Entertainment şi France Télévisions 
               
Bérénice Béjo, nominalizată la Oscar în 2011 pentru "The Artist", este primul cap de afiş anunţat de producători, iar alegerea distribuţiei continuă. Ea o va interpreta pe Joséphine de Beauharnais, al cărei destin se va împleti cu cel al generalului corsican Napoleon Bonaparte, din 1793, la Paris - devenindu-i amantă şi apoi primă soţie. 
                 
"Josephine este personajul unei femei libere, puternice, unice în epoca sa, incredibil de inspiraţionale pentru timpurile noastre", a subliniat Takis Candilis, director general de programe la France Télévisions. "Suntem foarte mândri că Berenice Bejo îi va oferi imensul său talent", a adăugat el. 
                 
Coprodus de companiile Federation Enternainment, France Télévisions şi British Scotland Films, serialul va fi turnat în engleză la sfârşitul verii lui 2019 de doi regizori, unul francez şi altul englez, precizează acelaşi comunicat. 

Britanicul Tony Saint ( "Margaret Thatcher: The Long Walk to Finchley"), va semna scenariul alături de un scenarist francez, care nu a fost încă stabilit. 

  Acesta se va baza pe biografiile istorice ale britanicilor Andrew Roberts ("Napoleon: A Life") şi Kate Williams ("'The Dangerous Life of Josephine Bonaparte").http://www.agrepres.ro

Subiecte în articol: Bérénice Bejo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri