Jurnalul.ro Ştiri Externe Forțele americane l-au ucis pe liderul Statului Islamic din Somalia într-un complex de peșteri

Forțele americane l-au ucis pe liderul Statului Islamic din Somalia într-un complex de peșteri

de Redacția Jurnalul    |   

Liderul Statului Islamic din Somalia a fost depistat și ucis de forțele speciale americane într-un complex de peșteri.

Forțele americane au ucis un lider al Statului Islamic, Bilal al-Sudani, și 10 dintre subordonații săi în nordul Somaliei, spun oficialii americani. Acesta a fost ucis după ce forțele speciale americane au făcut un raid într-un complex de peșteri izolate din munți.

„Al-Sudani a fost responsabil pentru încurajarea prezenței tot mai mari a ISIS în Africa", a declarat secretarul Apărării, Lloyd Austin, potrivit BBC.

De asemenea, Al-Sudani ar fi finanțat activitățile grupului la nivel global, a adăugat Austin.

Analiștii spun că faptul că trupele americane au fost trimise să-l ucidă sau să-l captureze pe Sudani, în loc să folosească un atac mai puțin riscant cu dronă, indică importanța acestuia.

În ultimii ani, gruparea Stat Islamic și-ar fi extins activitățile în mai multe țări africane, inclusiv în Mozambic și Republica Democrată Congo. Cu toate acestea, Statul Islamic este un grup relativ mic în Somalia, organizația al-Shabab, legată de al-Qaeda, fiind mult mai importantă.

Se pare că operațiunea care l-a vizat pe Sudani a fost planificată timp de luni de zile. Autoritățile din Somalia au salutat uciderea lui Sudani, potrivit site-ului Voice of America.

„Este un lucru foarte pozitiv și binevenit", a declarat consilierul pentru securitate al guvernului somalez, Hussein Sheikh Ali.

Acesta a subliniat că Statul Islamic nu reprezintă o amenințare la fel de mare ca al-Shabab în Somalia, dar că Sudani era „periculos".

„Mesajul este că liderii tuturor grupărilor teroriste din Somalia nu sunt în siguranță", a precizat Hussein Sheikh Ali.

Statul Islamic din Somalia a revendicat 32 de atacuri în 2022, majoritatea în capitala Mogadiscio.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri