„Am încercat, atunci când am propus fiecare proiect de lege, să respectăm toate prevederile legale, să vedem dacă în deciziile anterioare ale Curții sunt lucruri care interferează cu propunerile pe care le-am făcut. Pornesc de la premiza că toate proiectele de legi care au fost amânate sunt de natură să fie validate de Curte", a afirmat Bolojan, la Prima TV.
Premierul a evitat să comenteze motivele amânării deciziei CCR, precizând că nu face prognoze pe deciziile instanței constituționale.
Bolojan a apărat măsurile controversate, în special cele privind magistrații și conducerile autorităților de reglementare: „Cel puțin unele dintre ele nu mai sunt tolerate de societate în general, le consideră situații cu nedreptăți foarte mari. Orice anchetă se face, orice discuții se dau în orice spațiu, oamenii nu sunt de acord să pleci în pensie la 48-50 de ani, o pensie cât salariul”.
Premierul a invocat și aspectul sustenabilității financiare: „Este o situație de sustenabilitate - nu mai putem să ducem acest lucru pentru că în fiecare an costurile sociale cresc și trebuie susținut aceste lucruri".
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe săptămâna viitoare asupra celui de-al doilea pachet de legi al guvernului Bolojan.
(sursa: Mediafax)