Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești bune pentru antreprenori. Bonificații pentru plata impozitelor

Vești bune pentru antreprenori. Bonificații pentru plata impozitelor

de Redacția Jurnalul    |   

Antreprenorii care își plătesc taxele la timp vor beneficia de bonificații, anunță ministrul Economiei, Radu Oprea.

„Astăzi s-au întâmplat lucruri bune pentru economie, lucruri bune pentru companii și pentru antreprenori. Au fost discuții în Guvern referitoare la o posibilitate de a veni cu o amnistie fiscală pentru cei care au anumite probleme în ultima perioadă, nu neapărat datorate lor, accesorii, datoriile să fie reduse.

Citiți și Amnistie fiscală. Ce contribuabili ar putea scăpa de o parte din datoriile la stat

Dar mai mult decât atât, s-a întâmplat un gest de echitate. Pentru că, în general, amnistia îi ajută pe cei care au întâmpinat dificultăți, nu și-au plătit dările, la un moment dat, n-au mai putut să le plătească.

Dar uităm întotdeauna de antreprenorii de bună credință, și sunt majoritatea antreprenorilor și a companiilor din România care plătesc la timp.

Acestora nu le-am spus mulțumesc aproape niciodată în România. Sunt cei care îşi plătesc lună de lună, ceas, toate datoriile. Şi aceştia de data asta vor primi o bonificație. Și eu cred că lucrul acesta de echitate socială este un lucru bun", a spus ministrul Economiei, la Antena3 CNN.

Citiți și Băncile statului, fabricile de milionari: Bancherii de la stat și-au bătut învățătorul. Șefii CEC și Exim Bank - venituri peste superbugetarul Isărescu

Ce presupune bonificația 

„Era o discuție de un 3% bonificație pentru dările pe care le au. Vom vedea forma finală a documentului atunci când va fi aprobat, cred eu, în prima ședință de guvern.

Îi încurajăm să plătească la timp. Este un fel de a le spune mulțumesc. Este o chestiune de echitate socială. Dacă îl ajuți pe cel care este în dificultate, trebuie totuși să te uiți şi spre cel care se străduiește, cu efort zi de zi să-și plătească taxele și impozitele. Şi cred că este un lucru bun", a mai precizat Radu Oprea. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri