Potrivit companiei, au fost instalate elemente din oțel inoxidabil în zona acceselor, pasajelor, vestibulelor, scărilor fixe și a peroanelor, pentru a ghida persoanele cu deficiențe de vedere, în cadrul proiectului „Accesibilizarea stațiilor de metrou în funcțiune pentru persoanele cu deficiențe de vedere”.
„Deplasarea persoanelor cu deficiențe de vedere în condiții optime de siguranță în spațiile metroului, este, odată cu finalizarea acestei ultime etape a proiectului, un obiectiv îndeplinit. Ne bucurăm să asigurăm, astfel, o mobilitate totală a călătorilor cu nevoi speciale, care folosesc metroul”, a declarat Mariana Miclăuș, director general al Metrorex.
La Recepția lucrărilor au fost invitați reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România, în calitate de beneficiari principali ai proiectului.
„Accesibilizarea stațiilor de metrou în funcțiune pentru persoanele cu deficiențe de vedere” constă în dotarea celor 63 de stații de metrou atât cu elemente din oțel inoxidabil aplicate pe suprafața existentă, cât și cu panouri de semnalistică Braille. Vor exista benzi speciale din elemente de oţel inoxidabil (elemente tip „linie”; elemente tip „punct”), panouri de semnalistică Braille (panouri tip 1: panouri de informare generală exterioare, montate la suprafață, în dreptul fiecărui acces al stației; panouri tip 2: panouri interactive de informare generală interioare, montate în vestibule; panouri tip 3: panouri de informare grupuri sanitare).
Obiectivul proiectului este facilitarea persoanelor cu deficiențe de vedere transportul public subteran, incluzând accesibilitatea informațională cu privire la deplasarea în cadrul metroului, în vederea creșterii atât a gradului de confort al persoanelor cu nevoi speciale, cât și pentru a sprjini integrarea și incluziunea socială a acestei categorii de călători.
Proiectul a fost finanțat din fonduri europene nerambursabile, valoarea contractului de finanțare fiind de 24.128.276,69 lei, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
(sursa: Mediafax)