Este vorba despre Prăvăliile de scorțișoară și Sanatoriul sub semnul clepsidrei, într-o ediție care poartă semnătura Cristinei Godun, reputată traducătoare din polonă a peste 30 de titluri, cărți semnate de autori precum Olga Tokarczuk, Witold Gombrowicz sau Andrzej Stasiuk. Cele două volume de povestiri, Prăvăliile de scorțișoară și Sanatoriul sub semnul clepsidrei, publicate în colecția Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M, au plecat recent către librăriile din întreaga țară.
„Traducerea lui Ion Petrică, cunoscută publicului sub titlul Manechinele, a apărut în 1976. Dat fiind că 2023 pare a fi anul marilor retraduceri, cred că această nouă ediție în limba română a prozei lui Bruno Schulz este și ea dovada unei însănătoșiri editoriale. Faptul că ea poartă semnătura Cristinei Godun este și o garanție a calității. Am preferat, de asemenea, să folosim titlurile originare ale volumelor de proză, în detrimentul celui ales de traducătorul și editura din anii ‘70”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction.
Într-o viaţă de numai 50 de ani, scriitorul polonez a dat literaturii ţării sale o operă literară de mici dimensiuni, dar remarcabilă stilistic.
Moartea prematură a lui Bruno Schulz, victimă a naziștilor, este una dintre marile pierderi ale literaturii moderne. Cât a trăit, prozele sale nu au avut parte de o primire critică favorabilă, însă după război, vestea talentului său excepțional i-a câștigat cititori în toată lumea.
Bruno Schulz publica în 1934 Prăvăliile de scorțișoară, o nuvelă ce își implica personajele în ritmurile nebunești ale unei naturi scăpate de sub control, implacabile, iar în 1937, Sanatoriul sub semnul clepsidrei, volum ce punea în discuție dimensiunea temporală, creând și jucându-se cu realități alternative.
Marile nume ale literaturii universale au scris în termeni elogioși despre cărțile autorului polonez: „Bruno Schulz și-a câștigat, cu doar câteva proze, locul alături de giganți precum Kafka sau Borges“, scria îndrăgitul prozator islandez Sjón; „Bruno Schulz a fost unul dintre marii scriitori, unul dintre marii transmutatori ai lumii în cuvinte“, aprecia scriitorul, prozatorul și eseistul american John Updike.
David Grossman, cel mai cunoscut scriitor israelian de astăzi, face și el o mărturisire emoționantă referitoare la cărțile lui Bruno Schultz: „De fiecare dată când îi deschid cărțile, sunt la fel de uimit să descopăr cum acest scriitor, o ființă ce arareori și-a părăsit orășelul de provincie în care trăia, a creat pentru noi o întreagă lume separată, o dimensiune alternativă a realității. Povestirile lui creează un univers fantastic, mitologia privată a unei familii”.
Destinul postum al lui Bruno Schulz e un perfect exemplu pentru modul în care uneori istoria răzbună biografia nefericită trăită în încleștările generatoare de absurd ale istoriei ieșite din matcă.
Bruno Schulz (1892, Drohobâci, Imperiul Austro-Ungar – 1942, Ghetoul Drohobâci), prozator și grafician polonez de origine evreiască, este considerat unul dintre cei mai mari scriitori polonezi ai tuturor timpurilor, dar și unul din marii solitari ai literaturii. A studiat arta la Viena, dar, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, s-a întors în orașul natal, unde a devenit profesor de desen la liceul de băieți. În 1934 publică volumul de povestiri Prăvăliile de scorțișoară și începe să corespondeze cu Witold Gombrowicz. Doi ani mai târziu traduce romanul Procesul de Franz Kafka. În 1937 publică cel de-al doilea volum de povestiri, Sanatoriul sub semnul clepsidrei. În 1942 este ucis în ghetoul Drohobâci de un membru al Gestapoului.