Jurnalul.ro Ştiri Social Bullyingul s-a mutat din școală în stradă

Bullyingul s-a mutat din școală în stradă

de Mariana Zaharia    |   

După oprirea cursurilor, bullyingul s-a mutat din școală în stradă, spun psihologii. Tot ei avertizează că, dacă nu vor exista reacții din partea comunității, situația se va agrava. Așa cum s-a întâmplat la Pitești, acolo unde o adolescentă a căzut victimă altor tineri de vârsta ei și a fost lovită și umilită. Imaginile au avut mii de vizualizări pe internet, iar poliția face o anchetă penală.

Psihologii spun că mulți copii și tineri au rămas lipsiţi de control, în lipsa mediului școlar, și astfel mulți își manifestă acum agresivitatea fără teamă. Așa s-a ajuns la filmările din Pitești, în care aceeași victimă era agresată și pusă să stea în genuchi în fața unor adolescente. Filmările au ajuns de pe grupuri private în spațiul public și așa s-a aflat totul.

 

Şoc şi epuizare

Până la acel moment, fata în vârstă de 15 ani nu a avut curaj să spună acasă ceea ce i s-a întâmplat. Familia a povestit că a sesizat o problemă, pentru că fata avea coșmaruri în fiecare noapte și se trezea strigând că îi roagă să nu o mai bată. La un moment dat, a venit chiar cu arcada spartă, dar a spus că a căzut și s-a lovit. Acum, adolescenta primește consiliere, dar părinții au fost sfătuiți să meargă cu ea la psihoterapie pe termen lung. Șocul și-a pus amprenta și în starea ei fizică. Familia a spus că fata face febră și se simte epuizată.

 

Traume pe viaţă

„Să semnalăm – este ceea ce putem face toți ca să ajutăm, să nu mai lăsăm astfel de lucruri să se întâmple și să treacă pe lângă noi”, a spus Iuliana Matei, directorul interimar al Protecției Copilului Argeș. „Pentru victime, pot fi traume pe viață. În ceea ce privește motivele, acestea nu trebuie generalizate, nu sunt mereu aceleași. De aceea noi analizăm fiecare caz în parte, așa cum facem și cu acest caz. Este foarte important pentru evoluția copiilor”.

 

Bullyingul, frecvent

„Mediul online s-a dezvoltat foarte mult și am văzut multe comentarii referitoare chiar la cazul de la care a pornit aeastă discuție – persoane care, sub protecția mediului online, au reacționat, dar nu știu câte dintre ele ar fi avut aceeaşi reacţie dacă erau de față”, explică psihologul Andreea Teodorescu. „Sigur că primul lucru pe care suntem tentați să îl spunem, atunci când vedem lipsa de reacție, este că cineva ar trebui să intervină. Dar uităm că această comunitate despre care vorbim suntem noi toți. Suntem tentați să emitem judecăți de valoare la adresa altora. Dacă fiecare dintre noi ar căuta în experiența noastră de viață, cu siguranță ar găsi cel puțin o situație în care am fost martori la violențe, mai mari sau mai mici. Trebuie să înțelegem sentimentele celuilalt. Dacă am putea înțelege o parte din ce simte victima, nu am mai rămâne fără reacție”.

 

 

„Din punct de vedere legal, polițiștii au încadrat ceea ce s-a întâmplat la loviri și alte violențe. S-a avut în vedere și comportamentul celor care au asistat fără să se implice, fiind posibilă sancționarea”.

Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliției Argeș

 

Legea definește fenomenul de bullyingul ca pe un fapt petrecut în sfera profesională sau educaţională. Specialiștii spun că ar fi necesară modificarea cadrului legislativ.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri