Jurnalul.ro Ştiri Politică Cabinetul Cioloș: Cristina Prună, respinsă la Energie. Ping-pong cu Cătălin Drulă la Transporturi

Cabinetul Cioloș: Cristina Prună, respinsă la Energie. Ping-pong cu Cătălin Drulă la Transporturi

UPDATE Cristina Prună a primit aviz negativ, marţi, pentru funcţia de ministru al Energiei din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Totodată, Cătălin Drulă, ministru propus la Transporturi, a fost respins în comisii pe procedură, apoi a primit aviz pozitiv, în aplauzele parlamentarilor prezenți în comisie.

S-au înregistrat 14 voturi "pentru", 27 "împotrivă" şi 16 abţineri din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.

"Traversăm una dintre cele mai grave crize energetice ale ultimului deceniu. Avem de luat măsuri în sprijinul consumatorilor casnici şi noncasnici, întrucât situaţia ne afectează pe toţi. Aşa că nu avem timp de pierdut", a spus ea, în timpul audierilor.

Prună şi-a exprimat bucuria că, în proiectul de lege privind compensarea facturilor, una dintre măsurile incluse a fost reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie.

"Direct, în factură, Românii ar putea vedea această reducere chiar de la 1 noiembrie. Măsurile luate permit reducerea cu 32% a facturii de energie electrică şi 33% la gaze", a precizat Prună.

Potrivit acesteia, o altă măsură care ar trebui luată vizează posibilitatea de acordare a creditelor fiscale pentru sectorul economic în cuantumul creşterilor de facturi, precum şi soluţii pentru energia termică.

"Sunt o susţinătoare a liberalizării pieţei, înseamnă să nu rămână captivi consumatorii, înseamnă investiţii pe termen lung pentru mai multă producţie de gaze şi electricitate", a mai spus reprezentanta USR.

Pe termen lung, alte măsuri pentru dezvoltarea sectorului energetic, propuse de Prună, vizează accesarea celor 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare, profesionalizarea companiilor de stat, depolitizarea autorităţilor din sectorul energetic, posibilitatea companiilor de a încheia contracte pe termen lung şi eliminarea monopolului OPCOM, investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, precum şi finalizarea centralei de la Iernut. 

Cătălin Drulă, ministru propus la Transporturi, a fost respins în comisii pe procedură, apoi a primit aviz pozitiv, în aplauzele parlamentarilor prezenți în comisie.

Propunerea de aviz negativ pentru Cătălin Drulă a primit opt „împotrivă”, șapte abțineri și 12 voturi „pentru”. Insuficiente voturi pentru a formaliza avizul negativ.

Cei prezenți au interpretat că, nefiind adoptat aviz negativ, atunci avizul devine pozitiv. Pentru ca avizul să fie pozitiv, însă, parlamentarii prezenți ar fi trebuit, în mod normal, să voteze din nou, ceea ce nu s-a întâmplat.

Potrivit unui document semat de președinții celor două comisii de specialitate, Ciprian Șerban și Toma Petcu, avizul este favorabil.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Vicepeședintele USR Dan Barna a declarat, după ce miniștrii propuși de Dacian Cioloș au primit aviz negativ, că plenul este suveran. Acesta a precizat că, în cazul în care PSD îl va susține pe Florin Cîțu ca premier, USR va intra în opoziție.

Întrebat marți ce șanse are Guvernul Dacian Cioloș, în condițiile în care miniștrii propuși au primit aviz negativ, Dan Barna a spus: „Plenul este suveran, majoritatea se confirmă sau se infirmă în Parlament. Acest Cabinet va merge mâine (miercuri - n.r.) în fața plenului, ne vom susține punctul de vedere și vom vedea care va fi decizia Parlamentului în ansamblul său”.

Acesta a admis că portița pentru negocieri cu PNL este încă deschisă, dar cu un alt premier.

„Portița este în continuare deschisă, suntem toal de acord să ne așezăm la masa dialogului pentru a continua coaliția, e o singură nuanță: subiectul Florin Cîțu pentru USR este un subiect încheiat, adică este un premier care nu mai are susținerea politică a USR. În momentul în care avem un alt premier și putem discuta de o nouă susținere politică în cadrul coaliției evident portița din USR e deschisă”, a mai spus Barna.

Conform acestuia, criza se poate încheia mâine, prin votarea Guvernului.

„Înțeleg că aceasta a fost decizia PNL de a se poziționa pe abținere ca să transmită un mesaj de disponibilitate la dialog. Confirm disponibilitatea la dialog, USR este exact în aceeași poziție în care am fost din prima zi a crizei: cu un alt premier putem să ne așezăm la masă. În câteva zile criza poate să înceteze, dar mâine criza poate să înceteze printr-un vot pentu Cabinetul Dacian Cioloș”, a mai spus vicepreședintele USR.

Întrebat dacă se așteaptă ca PNL să aibă o altă propunere de premier, Barna a răspuns: „Da. Pentru că România trebuie să iasă din ciză, dar există și cealaltă variantă care e în spațiul public. Dacă PSD decide să-l susțină pe premierul Cîțu atunci noi suntem în opoziție și avem o majoritate PNL-PSD”.

Dan Barna, propus de USR pentru Ministerul Afacerilor Externe a primit marți aviz negativ în comisiile de specialitate. Barna a avut 11 voturi „pentru”, 20 „împotrivă” și 10 abțineri.

Primii doi miniștri audiați în comisiile parlamentare, Tudor Pop - propus ministru al Tineretului și Sportului și Iulia Popovici - propusă pentru Ministerul Culturii, au primit aviz negativ.

Primul aviz negativ în comisia parlamentare l-a primit Tudor Pop, propunerea la Ministerul Tineretului și Sportului. El a avut 9 voturi pentru, 12 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Iulia Popovici, ministrul propus la Cultură, a primit 4 voturi pentru, 9 împotrivă și 7 abţineri, avizul fiind negativ.

Marți au loc audierile celor propuși de Dacian Cioloș să ocupe funcțiile de miniștri. Miercuri urmează ca senatorii și deputații să acorde votul asupra întregului Guvern şi a programului de guvernare. Dacian Cioloș se bazează doar pe voturile celor 80 de parlamentari USR.

 

 

Subiecte în articol: dacian ciolos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri