Se vor fi bucurat ,desigur, participanții la marșurile de protest #șieu, desfășurate, ieri, sub deviza „România vrea autostrăzi”, atunci când președintele Klaus Iohannis și-a făcut publică solidaritatea cu ei și cu acțiunile lor. Luând chiar o pauză de la orele 15,00 la 15,15 fix trecute! Fără alte precauții inutile doresc să îi previn pe protestatarii de bună credință să nu se lase atât de repede seduși de promisiunile vremelnicului chiriaș din Palatul Cotroceni! Fiindcă, din păcate, domnul Klaus Iohannis și-a făcut un obicei de a spune una azi și alta mâine, fără să simtă, însă, nevoia să ne explice și nouă, muritorilor de rând, care au fost rațiunile unor asemenea schimbări la 180 de grade. Mai pe șleau, să recunoască și când a spus adevărul și când… contrariul său.
Am încercat să sugerez că este absolut necesar să îi fie pusă această întrebare domnului Klaus Iohannis acum câteva zile într-un articol apărut tot aici, în coloanele jurnalului, făcând trimitere la amnezia, subită și de lungă durată, pe care o afișează domnia sa. Făcându-se că a uitat cum că, în noiembrie 2014, a promis la Cluj că, imediat după investirea în cea mai înaltă magistratură a statului de drept, va renunța la imunitatea prezidențială. Din păcate, pentru președintele în exercițiu al României și nu în ultimul rând pentru șansele sale de a accede la un nou mandat, aceasta nu este singura afirmație pe care a lansat-o în spațiul public și care este contrazisă în mod categoric de fapte, de realitate. Fără ca, însă, emitentul să simtă nevoia de a-și cere scuze publice pentru neadevărurile debitate. De altfel, PSD a dat publicității un inventar al minciunilor președintelui Klaus Iohannis, de fapt un top foarte jenant, dar iată că avem indicii foarte rezonabile să afirmăm că lista rămâne deschisă.
De data asta am să pun față în față două afirmații categoric antagonice făcute de către domnul nostru președinte, la distanță de numai câteva luni, pe un subiect de maximă importanță atât pentru România, cât și pentru comunitatea europeană. Așadar, ieri, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu vicepremierul croat, Marija Pejcinovic Buric, domnul Klaus Iohannis a subliniat că țara noastră a înregistrat, până în prezent, rezultate bune în exercitarea mandatului de Președinte al Consiliului Uniunii Europene. Asta după ce, în prima jumătate a lunii noiembrie 2018, tot domnul Klaus Iohannis dădea glas, în termeni de o alarmantă gravitate, sfâșietoarei sale îngrijorări:”Părerea mea este că nu suntem pregătiți pentru așa ceva”. Motiv pentru care cerea, în mod imperativ, înlocuirea „acestui accident al democrației românești care este Guvernul Dăncilă”.
Mi se va obiecta , de către anumiți partizani ai social-civismului militant că nu ar exista o contradicție între cele două afirmații, atâta vreme cât, ieri, domnul Klaus Iohannis a lăudat rezultatele bune pe care le-a înregistrat „țara noastră”, pe când, în luna noiembrie a anului trecut, domnia sa și-a exprimat pesimismul total și de nevindecat pe motiv că „nu suntem pregătiți pentru așa ceva”. Plural colectiv care viza direct Guvernul Dăncilă. Obiecție care, la o analiză la obiect, nu rezistă, atâta vreme cât nu cunoaștem în ce constă contribuția personală a președintelui Klaus Iohannis la închiderea, sub președinția României, a 70 de dosare aflate pe masa de lucru a Președinției Consiliului UE. Cu adevărat o performanță dacă ținem cont de împrejurarea acest 70 de dosare( săptămâna trecută erau 63) au fost închise într-un răstimp de numai două luni și jumătate de la preluarea mandatului, în vreme Austria, în cele șase luni de exercitarea președinției rotative a Președinției Consiliului UE, a închis 54 de dosare.
Nu neg, poate că pus în fața adevărului faptelor, președintele Klaus Iohannis nu a mai avut ce face și a fost nevoit să recunoască adevărul. Dar, mă întreb, nu era mai corect și mai cinstit din partea domniei sale să recunoască, deschis și cu fruntea sus, că a greșit în noiembrie trecut. Nu îi cădeau, fiți sigur, galoanele după cum la fel de siguri puteți fi și că, în cazul în care s-ar fi produs o asemenea recunoaștere francă a performanțelor Guvernului Dăncilă-care sunt, efectiv, performanțe ale României- un mare câștigător al acestui gest ar fi fost Klaus Iohannis însuși! Că a făcut asta numai dintr-o mare sinceritate sau, dimpotrivă, numai din motive ce țin de strategia de imagine, înclin să cred că, până la urmă, nici nu ar mai fi contat. Rămânea, mai presus de orice îndoială, gestul recunoașterii. Dar așa, declarând, ieri, că „țara noastră a înregistrat rezultate bune în exercitarea mandatului de Președinte al Consiliului Uniunii Europene”, după ce cu numai câteva luni în urmă a clamat că „nu suntem pregătiți pentru așa ceva”, asta însemnă că președintele Klaus Iohannis ne ia de fraieri, de uituci sau, mai rău, de complici, prin pasivitate, la schimbarea sa la față.
Motiv pentru care închei cu o simplă și categorică întrebare: când ne-ați spus adevărul și când ne-ați mințit, domnule președinte? Prin acest plural înțelegându-i,deopotrivă, pe locuitorii scumpei noastre patrii ca și pe aliații strategici ai României din Europa și de peste mări și țări. Care, fără doar și poate, au receptat cu mare atenție mesajele prezidențiale. Atât pe cel din luna noiembrie a anului trecut, cât și pe cel de ieri.