O seamă de personalităţi ale României nu au primit răsfăţ de la soartă prin bomboane de ciocolată, ei au trudit pentru a primi o ciorbă lungă la câte o cantină de mâna a doua. Ion Ţiriac, căruia străinătatea cea încrezută îi rosteşte numele cu respect, a început să practice sportul la Braşovul natal pentru a primi o masă la prânz în stare să uşureze vitregiile abătute asupra lui şi a mamei, cea care-l creştea singură. Adrian Păunescu a simţit puţinătatea banilor din leafa de învăţător a tatălui, cu toate acestea era preţuit în liceul renumit purtând în comunism numele de import “Zoia Kosmodemianskaia”. Într-o dimineaţă, a bătut la uşa directoarei: “Vă anunţ că noaptea trecută securitatea l-a arestat pe tata pentru ideile lui liberale, ştiu că există regula de a fi daţi afară aceşti copii”. Profesoara valoroasă, în acelaşi timp directoare, şi-a frecat fruntea cu palma a îngrijorare şi l-a chemat pe Adrian peste două zile. Cu bob de lacrimă în gene, Poetul îmi povestea în emisiunea mea de la Antenă: “Directoarea mi-a spus să închid uşa şi mi-a zis că ea şi profesorii au hotărât să fiu menţinut în liceu cu discreţie şi mi-a dat o cartelă la cantină, ea şi profesorii puseseră bănuţ lângă bănuţ şi-mi asigurau masa”. Costică Ştefănescu, căpitanul naţionalei şi al Campioanei unei Mari Iubiri, Craiova, şi-a trăit adolescenţa într-o familie modestă, trăitoare în comuna vecină Bucureştilor. Talentatul Ştefănescu venea zilnic la stadionul Steaua pedalând mai mult de o oră pe o bicicletă rablagită. Adrian Păunescu a insistat ca Ştefănescu să se mute la Universitatea Craiova şi tot Poetul l-a convins pe Teaşcă să-l reprofileze pe postul de libero, acolo unde a făcut carieră. Din păcate, destinul l-a lovit crunt prin cancer şi durerile insuportabile l-au adus pe Costică Ştefănescu la disperare, a sărit pe geam de la etaj. Teribilul scriitor şi ziarist Octavian Paler era atât de îndrăgostit de zumzetul albinelor, foşnetul ierbii şi dangătul clopotului de la gâtul mioarelor, pe care le ducea la păscut, încât i s-a părut o tragedie să părăsească satul din preajma Făgăraşului pentru a învăţa la liceul de la oraş. Uriaşul Hagi nu uită niciodată cum bătea o minge de cârpă pe iarba de la capătul străzii din cartierul Constanţei. Acel Munte al teatrului, Ştefan Iordache, se hârjonea cu copiii purtând pantaloni peticiţi în carterul sărăcăcios din Rahova, iar în vacanţă nu avea norocul de a se duce la mare sau munte, îşi petrecea vara la rudele de lângă Corabia: “Mă îngrăşam de atâta râs cu oltenii ăştia plini de haz”.