Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Capital 100% românesc

Capital 100% românesc

de Redacția Jurnalul    |   

O companie cu capital 100% românesc a reușit, în ultimele decenii, să se mențină în topul firmelor de la noi și să își diversifice portofoliul. Din Grupul Alfa, înființat de antreprenorul Alin Niculae, face parte și OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România.

Mihai Măcelaru, CEO Group Alfa: Alin nu s-a oprit aici, a intrat în imobiliare, inițial cu proiecte mai mici, dezvoltare rezidențială, ulterior a devenit probabil cel mai mare jucător de pe piața rezidențială din România.”

Cu investiții de aproximativ 100 de milioane de euro doar în ultimii ani, a dezvoltat cel mai mare lanț logistic integrat al unei companii petroliere de pe piața românească. Iar vânzarea prin stațiile de incintă reprezintă o componentă importantă. 

Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream: Stațiile de incintă sunt rezervoare care sunt date în comodat clienților OSCAR, care sunt aprovizionate cu carburantul nostru, urmând tot fluxul nostru logistic integrat, astfel încât să avem un control al calității pe tot traseul produsului.”

Stocarea carburantului se face doar în depozitele proprii ce acoperă întreaga țară și sunt amplasate la maximum 200 de kilometri unele de celelalte. Toate cele 7 depozite sunt dezvoltate la cele mai înalte standarde, iar transportul se face cu flota proprie de cisterne, cea mai mare flotă proprie a unei companii petroliere din România.

Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream: „Am urmărit să ținem o linie de menținere a acestor depozite din punct de vedere tehnologic la ultimele standarde, precum și a flotei.”

Flota are acum peste 80 de autocisterne, iar la anul va ajunge la 100. Compania petrolieră are peste 500 de angajați, iar întregul grup peste 1000. Oamenii sunt considerați o resursă importantă și parteneri în procesul de creștere.  

Mihai Măcelaru, CEO Group Alfa: Faptul că avem o echipă competentă de oameni dedicați și loiali ne-a adus acolo unde suntem.”

Divizia imobiliară a grupului a finalizat până acum peste 12.000 de apartamente în Capitală. 

Mihai Măcelaru, CEO Group Alfa: Avem în lucru acum faza 2 și faza 3 din Cloud9. Ne aşteptăm ca în primăvara anului următor să lansăm şi acest proiect în piaţă.”

Contribuția în societate reprezintă o prioritate a grupului, implicat constant în proiecte de educație, sănătate sau mediu. 

Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream: „Anul acesta am renovat un liceu în Bran, anul trecut am avut o şcoală şi o grădiniţă în judeţul Alba.”

Compania susține „Caravana reciclării creative”, un amplu proiect de educare școlară în zona reciclării. Grupul are, de asemenea, și o fundație pentru sănătate și educație, prin intermediul căreia, pe lângă ajutorul direct acordat unor persoane în nevoie, derulează proiecte împreună cu Academia Română, Fundația Regală Margareta a României și ajută la reconstruirea unor spitale din ţară. 

  • Grupul are afaceri în petrol și gaze, imobiliare și energie regenerabilă și susține o fundație caritabilă
  • Deține cel mai amplu lanț logistic integrat al unei companii petroliere din România Comenzile de carburant sunt onorate in maximum 24 de ore de la confirmarea acestora
  • Cisternele sunt folosite pentru o perioadă de maximum 5 ani de la cumpărare
  • Companiile investesc permanent în programe de dezvoltare a angajaţilor, cursuri de management al performanţei sau coaching
  • Akcent City va avea 700 de apartamente în Bucureştii Noi şi urmează a fi demarate noi faze ale proiectului Cloud9 Residence, în Aviaţiei
  • „Caravana Reciclării Creative” s-a desfăşurat în 4 judeţe din ţară, urmând ca în 2024 să se extindă la nivel naţional
  • Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație derulează proiecte alături de Academia Română și Fundația Regală Margareta a României. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri