Jurnalul.ro Special Declarație de prostit procurori, în megalovitura din Portul Constanța. Ingredientele-minune al majorării de capital la operatorul portuar Comvex SA: sfaturi de milioane de la fiu și informații din interior

Declarație de prostit procurori, în megalovitura din Portul Constanța. Ingredientele-minune al majorării de capital la operatorul portuar Comvex SA: sfaturi de milioane de la fiu și informații din interior

de Adrian Stoica    |   

Modul în care doamnele Anca Mihaela Drăgoi și Ruxandra Ioana Nicola au devenit cei mai mari acționari la operatorul portuar Comvex SA Constanța ridică multe suspiciuni.

Că au beneficiat de informații privilegiate, faptă incriminată de Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, rezultă din cronologia acțiunilor pe care le-au întreprins, după cum am arătat în materialul publicat ieri de cotidianul Jurnalul sub titlul „Stăpânii banilor: «Crima» perfectă în afaceri, dată prin bursă. Cum preiei o firmă-gigant și te îmbogățești de 40 de ori”.

Au devenit acționari pentru a putea ulterior participa la majorarea de capital despre care știau că va avea loc, deși acest lucru nu fusese făcut public. Acțiunile pe care le-au cumpărat în această fază se aflau deja în coproprietatea lor, lucru recunoscut ulterior, și au avut banii pregătiți pentru achiziționarea acțiunilor în cadrul operațiunii de majorare de capital, beneficiind de inacțiunea companiei Solidmet SRL. Deși a solicitat majorarea de capital, ulterior Solidmet SRL nu a mai participat la ea, lăsând drum deschis doamnelor Anca Mihaela Drăgoi și Ruxandra Ioana Nicola. La valoarea actuală din piață, valoarea unui pachet achiziționat de fiecare din cele două este de peste 215 milioane de lei (peste 43 de milioane de euro), iar  calcule arată că în intervalul 2016-2024 valoarea unui pachet a crescut de 41 de ori, adică de peste  4.000%). (Gabi Golea)

Întrebări care se ridică

Trecând în revistă toate fapte despre care am scris în Jurnalul din data de 15 aprilie, se nasc în mod natural câteva întrebări pe care procurorii ar fi trebuit să i le pună lui Dan Drăgoi și Viorel Panait înainte de a decide închiderea unor dosare. Nu ar fi lipsit de interes să auzim niște răspunsuri și lansăm public câteva întrebări pentru cei doi: 

1. Care au fost motivele neparticipării companiei Solidmet SRL la majorarea de capital de la Comvex SA, deși ea a cerut această majorare?

2. Nu considerați, dle Viorel Panait, că înregistrarea în care apăreți dv. pe CD-ul depus de Raiffeisen Bank la dosar poate fi încadrată la divulgarea de informații privilegiate și folosirea de informații privilegiate?

3. Ne puteți spune dle Dan Drăgoi și dle Viorel Panait de unde au avut doamnele câte 1,1 milioane de euro pentru cumpărarea acțiunilor sau erau banii familiei?

4. Domnule Viorel Panait, soția dv.  a vorbit cu doamna Drăgoi ca să cumpere acțiuni la Comvex sau puteți demonstra că a fost o mare coincidență că ambele doamne au fost primele care s-au prezentat la a doua etapă a subscrierii pentru majorarea capitalului social, știind că se aplică principiul primul venit, primul servit? Aceeași întrebare și pentru dl Dan Drăgoi.

Proba audio de la dosar, ignorată

Pentru a demonstra acuzațiile aduse lui Dan Drăgoi și Viorel Panait privind modul în care l-au deposedat de acțiuni, Raymond de Rubeis a depus în noiembrie 2021 la dosarul 27863/3/2019 înregistrat la Tribunalul Constanța o înregistrare audio în care Viorel Panait îi cere unui broker de la Raiffeisen Bank să cumpere cele 40 de acțiuni pentru Ruxandra Ioana Nicola. Acest lucru arată „ajutorul” primit de cele două doamne pentru a deveni acționari la Comvex SA. Cu toate acestea, procurorii DNA, DIICOT şi judecătorii nu au ținut cont de proba obţinută de Raymond de Rubeis după ani lungi de stăruințe. De exemplu, DIICOT emite o ordonanţă în noiembrie 2021 în care procurorul clasează cazul argumentând că nu sunt probe şi citează în susținerea deciziei analiza de piață realizată de ASF, adică acea analiză în care „specialiștii” ASF nu au văzut nimic suspect în această preluare.

Sfaturi bune de la fiu

În acest dosar, referitor la cele 40 de acţiuni achiziţionate pentru a intra în Comvex SA, Anca Mihaela Drăgoi a declarat în februarie 2021 în faţa procurorului de caz următoarele: „Am contactat brokerul din cadrul Raiffeisen şi am dat ordin de achiziţionare pentru cele 40 de acţiuni. Am aflat despre emiterea de acţiuni la această societate, consultându-mă cu fiul meu, care este specialist pe piaţa de capital”. Doamna Drăgoi ne spune de fapt că s-a consultat cu fiul său Bogdan Drăgoi, care conducea SIF Banat - Crișana, nu cu soțul său care era acționar la Comvex SA. Totul pare legat cu ața albă pentru oricine, mai puțin pentru procurori. 

La Constanța, din amânare în amânare

Dosarul 27863/3/2019 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa este unul care a avut foarte multe termene de soluționare amânate. Ultimul a fost pe 10 aprilie, dar din nou a fost amânat, iar noul termen a fost fixat pentru 25 aprilie. Vorbim despre un dosar care este pe rolul instanței de mulți ani și în care Raymond de Rubeis cere anularea tranzacției prin care cele două doamne au preluat acțiunile la Comvex SA. Dan Drăgoi şi Viorel Panait recunosc coproprietatea cu soția, respectiv, cu partenera asupra acţiunilor deţinute la Comvex SA. „Este vorba despre o scrisoare înaintată către Raiffeisen Bank în 1 noiembrie 2016, în care, în contextul negocierii unui contract de credit pentru Comvex SA, Viorel Panait prezintă structura de proprietate asupra capitalului social al acţionarilor care deţin controlul societăţii pe care o conducea în calitate de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Printre cei consideraţi ca făcând parte din structura de proprietate, apar şi Ruxandra Ioana Nicola, şi Anca Mihaela Drăgoi, despre care se scrie în document că sunt proprietare ale capitalului social «sub regimul matrimonial al comunităţii legale»” de bunuri, scria ziarul Bursa în numărul din data de 3 aprilie 2024. Pe înțelesul tuturor, asta înseamnă că  doamnele respective ştiau că Dan Drăgoi și Viorel Panait sunt proprietari și respectivele doamne au cumpărat câte 40 de acţiuni pe care de fapt erau coproprietare „sub regimul matrimonial al comunităţii legale” de bunuri, aşa cum reiese din scrisoare datată 1 noiembrie 2016 şi înaintată de Comvex SA către Raiffeisen Bank. „În acestea condiții, coproprietatea din cadrul regimului matrimonial de bunuri şi, implicit, concertarea soţiilor lui Dan Drăgoi şi Viorel Panait cu aceştia în cazul preluării Comvex SA prin diluarea participaţiilor celorlalţi acţionari nu au reprezentat teme de interes pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru procurorii anticorupţie şi nici pentru procurorii DIICOT care au cercetat respectiva speţă”, mai arată materialul publicat de Bursa.

„(...) - constatarea nulităţii absolute a operaţiunii prin care pârâta NICOLA RUXANDRA IOANA a subscris 2.050.000 de acţiuni ale emitentului COMVEX S.A., în cadrul procedurii de majorare de capital social, ajungând să deţină 17,5879% din capitalul social al COMVEX S.A.; - constatarea nulităţii absolute a operaţiunii prin care pârâta DRĂGOI ANCA MIHAELA a subscris 2.050.000 de acţiuni ale emitentului COMVEX S.A., în cadrul procedurii de majorare de capital social, ajungând să deţină 17,5879% din capitalul social al COMVEX S.A.. (....) În temeiul art. 248, alin. 4, C.proc.civ.rep., dispune unirea cu fondul cauzei a - excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului PANAIT VIOREL - excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului DRĂGOI DAN ION în raport cu petitele având ca obiecte constatarea nulităţii absolute a operaţiunilor de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor pârâtei COMVEX S.A., prin care: - pârâta NICOLA RUXANDRA IOANA a achiziţionat, la data de 16.09.2016, 40 de acţiuni ale emitentului COMVEX S.A., dobândind calitatea de acţionar al COMVEX S.A.; - pârâta DRĂGOI ANCA MIHAELA a achiziţionat, la data de 19.09.2016, 40 de acţiuni ale emitentului COMVEX S.A., dobândind calitatea de acţionar al COMVEX S.A. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Stabileşte termen de judecată la 10.03.2021 (...)”.

Document: Încheiere de şedinţă 01.02.2021 de la Tribunalul Constanța și de atunci amânările tot curg

Ce spune Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă (în vigoare de la 1 aprilie 2017)

Abuzul pe piaţă

Art. 114. - (1) Prin informaţie privilegiată se înţelege o informaţie cu caracter precis care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul acelor instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate conexe.

Art. 116. - (1) Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc atunci când o persoană deţine informaţii privilegiate şi utilizează aceste informaţii pentru a achiziţiona sau a ceda instrumente financiare la care se referă informaţiile respective, în nume propriu sau în numele unui terţ, direct sau indirect.

Art. 116. - (2) Prezentul articol se aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate ca urmare a faptului că persoana respectivă:

 a) este administrator, membră a consiliului de administraţie, director, director general, membră a consiliului de supraveghere, membră a directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, este membră în organele administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului sau ale participantului pe piaţa certificatelor de emisii;

Art. 117. - (1) Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în care persoana deţine informaţii privilegiate şi:

 a) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să achiziţioneze sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informaţiile sau determină persoana respectivă să realizeze o astfel de achiziţie sau înstrăinare; 

Art. 118. - (1) În sensul prezentului titlu, divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în care o persoană deţine informaţii privilegiate şi divulgă informaţiile respective unei alte persoane, cu excepţia cazului în care divulgarea se face prin exercitarea normală a postului ocupat, profesiei sau sarcinilor profesionale, inclusiv în cazul în care divulgarea este calificată drept sondare a pieţei, efectuată în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (1)-(8) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

Mai facem precizarea că încălcarea prevederilor articolelor menționate mai sus din Legea 24/2017 constituie fapte penale și se sancționează inclusiv cu închisoarea.

Structura acționariatului Comvex SA după majorarea de capital

Acționarul Nr. acțiuni Procent(%)

Solidmet SRL 3.576.953 30,6877

Liberty Holdco Galați & SKOPJE LIMITED 3.277.526 28,1189

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

NICOLA RUXANDRA-IOANA 2.050.040 17,5879

DRĂGOI ANCA MIHAELA 2.050.040 17,5879

Pers. Fizice 483.556 4,1486

Pers. Juridice 217.856 1,8691

TOTAL 11.655.971 100

Sursa: Depozitarul Central

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: capital comvex sa suspiciuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri