Când prețul petrolului a sărit de 100 de dolari barilul (vara lui 2014), bugetul Rusiei s-a îndestulat. Când, câteva săptămâni mai târziu, prețul petrolului s-a prăbușit la puțin sub 50 de dolari pe baril, liderul rus și-a văzut amenințată principala sa resursă de a asigura compatrioților minima bunăstare și pacea socială.
Iată însă că pacea socială depinde de cărbune, de țiței și de gaze naturale nu doar la ruși, europenii trăind acum teama unei crize energetice care poate încinge spiritele în mijlocul următorului sezon rece. Recent, ministru german al energiei spunea că în țara sa - principal motor al economiei UE - „pacea socială este fragilă și e pusă la grea încercare”. Deloc întâmplător, parlamentarii nemți au aprobat un plan de salvare pentru companiile care nu pot face față opririlor de livrări de gaze naturale rusești și prețului record în consecință. Este evident că celebrul Green Deal al doamnei von der Leyen este astăzi „coafat” astfel încât Occidentul să poată supraviețui energetic, economic și financiar crizelor generate de pandemie și adâncite de războiul lui Putin din Ucraina: companiile energetice occidentale au primit Green Light (undă verde) să repornească centralele pe cărbune, iar guvernele caută măsuri de protecție a consumatorilor menite să evite izbucnirea unor proteste de stradă de amploare.
Dar, așa cum arăta un recent material al Federației petroliștilor români (FPPG), Europa trebuie să poată face față schimbărilor socio-economice semnificative generate de un parcurs fără emisii de carbon, atunci când persistă incertitudini importante în materie de securitate energetică.
Folosind întreaga pricepere tehnologică a ecosistemului energetic al UE, inclusiv expertiza tehnică de vârf în sectorul gazelor naturale și direcționarea acesteia către o transformare energetică echitabilă, dar cuprinzătoare, va asigura exact acest lucru. Gazele naturale, ca și combustibil-cheie de tranziție, asigură un drum neted către o economie cu emisii net-zero în 2050, jucând un rol crucial în îndepărtarea de combustibilii fosili și în implementarea în masă a energiei regenerabile, a electromobilității sau a unui sistem de transport complet decarbonizat.
Mai mult, UE ar trebui să fie unită în fața riscurilor de securitate actuale, iar angajamentul de decarbonizare nu trebuie să adâncească dependența de resursele energetice din afara UE. Uniunea Europeană are nevoie de un cadru solid de taxonomie, care să permită industriei europene de gaze naturale să contribuie în mod eficient la construirea unei economii durabile și fără emisii de carbon.
Folosirea resurselor autohtone de gaze naturale din Marea Neagră este una dintre cele mai eficiente abordări pe care le poate avea România în acest moment, când pacea socială a europenilor este amenințată de diminuarea resurselor de hidrocarburi.