Uitându-mă la online bankingurile băncilor mici, observ fermecat tenacitatea cu care fac lucrurile simple complicate. Iată un motiv pentru care aceste „IMM-uri” nu vor deveni niciodată din mici mari. Adică, nu se vor încadra în zicerea că orice corporaţie a fost la început o întreprindere mică.
Şi, în fine, nu e singurul motiv pentru care nu reuşesc să se apropie de clienţi, fiindcă dacă aceştia sună la o oră „nepotrivită”, în afara programului standard al call centerului, atunci doar li se poate bloca cardul pierdut. Iar asta determină clientela să apeleze la băncile mari, ce răspund nevoilor lor 24 h, care astfel devin şi mai mari. Cu alte cuvinte, băncile de la noi nu se fac din mici mari în criză - pe seama creşterii organice - după cum merge povestea din gură în gură folcloric, deoarece au o stângăcie a lor de a se apropia de client. Ele ar trebui să dea dovadă de flexibilitate, adaptabilitate, viteză de reacţie, să-şi modeleze strategia după client, dar nu prea o fac.
Ca să explic mai clar, pornind de la prima speţă, aceea fascinantă legată de internet banking şi de dârzenia de a-l face din simplu complicat, clientului i se explică faptul că lucrurile stau aşa pentru ca el să poată tranzacţiona în siguranţă. Da, numai că filtrele succesive de securitate fac să existe atât de mulţi paşi spre realizarea plăţii dorite, încât muşteriii nu mai rezistă psihic şi se adresează băncilor mari sau fintech-urilor, acolo unde ei tastează de una-două ori un cod PIN şi fac plata când stau la semafor. Oare ce cred băncile mici că, de regulă, clienţii au online banking doar de acolo unde îşi încasează salariile şi pentru că nu obişnuiesc să compare internet bankingurile diverselor instituţii financiare nu contează cât de puţin competitive sunt?
Bineînţeles că sunt de acord cu ideea că în mare parte băncilor nu prea le pasă de clienţii mici, cei care n-au putere de negociere, precum au companiile. Dar asta îşi permit să facă băncile mari, de ce acelea mici se poartă la fel sau mai prost? Pentru că în România există doar bănci universale? Nu sunt bănci mari, specializate pe clienţi mari, companii şi bănci mici, cu clienţi mici?
Ca să luăm un exemplu la întâmplare, în Statele Unite există aşa ceva. Băncile mici fac operaţiuni foarte simple, dau mici credite care substituie deficitul de lichiditate pe termen scurt, emit carduri şi au platforme de online banking, însă clientela lor e concentrată pe 7-8 străzi, sunt bănci de cartier. Cam aşa se întâmpla şi pe la noi în perioada interbelică, când existau peste 1.000 de bănci, la care se adăugau aproape 5.000 de bănci populare. Nu ca acum, când toate băncile se poartă cu clienţii ca nişte bănci mari, chiar şi băncile mici.