Autoritățile sanitare din California au confirmat că un om care locuiește în apropierea Lacului Tahoe a contractat ciumă, probabil după ce a fost mușcat de un purice infectat în timp ce campa în zonă, potrivit Le Figaro. Pacientul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, se recuperează în prezent acasă, sub îngrijirea unei echipe medicale.
„Ciuma este prezentă în multe părți ale Californiei, inclusiv în zonele de mare altitudine din comitatul El Dorado. Este important să luăm măsuri de precauție pentru noi și animalele noastre de companie atunci când sunt afară, în special când mergem pe jos, facem drumeții sau campăm”, a declarat Kyle Fliflet, directorul interimar de sănătate publică al comitatului.
Un alt caz a fost descoperit în regiune în anul 2020.
Statisticile arată că aproximativ șapte cazuri de ciumă umană sunt raportate anual în Statele Unite, în principal în zonele rurale din vestul țării. Boala nu mai este la fel de mortală ca în Evul Mediu și poate fi tratată cu antibiotice dacă este diagnosticată din timp.
(sursa: Mediafax)