Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) este în proces de preluare a celor 160.000 de dosare de daună ale City Insurance, spune Valentin Ionescu, director la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil de sectorul asigurărilor, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
“FGA este în preluare de daune. Aici aş vrea să clarific pentru că s-au vehiculat multe cifre. Sunt 160.000 de dosare de daună. Acesta este numărul de clienţi afectaţi, care vor fi preluaţi de FGA, iar sumele vor fi plătite mai repede în urma Ordonanţei de Urgenţă care a fost adoptată”, a spus Valentin Ionescu.
ASF a anunţat săptămâna trecută intrarea iminentă în faliment a asigurătorului City Insurace, liderul pieţei locale de asigurări. Compania intră în faliment pentru că nu are fondurile necesare cerute de ASF pentru a continua să funcţioneze şi să acopere daunele pe care trebuie să le plătească clienţilor.
City Insurance avea afaceri de aprope 500 mil. euro, şi o cotă de piaţă de 45% pe piaţa RCA.