Oare ce mâncau bucureștenii acum 170 de ani? Un răspuns îl putem afla dintr-o carte publicată în 1847 la București. A treia în seria cărților de gen tipărite în România și cea dintâi publicată de o editură bucureșteană, această culegere de rețete este piatră de hotar a bucătăriei naționale.
În „Bibliografia Chronologică Română” (1873), Dimitrie Iarcu menționează în mai multe rânduri „Cartea de bucate” a Mariei Maurer, atrăgând atenția asupra edițiilor succesive ale acesteia, în intervalul 1849-1863. Aici, cea dintâi consemnare este a ediției a III-a, Tipografia Copainig, 1849. Alte referiri găsim în „Bibliografia românească modernă”, volumul III, unde ni se propune ca posibil an al primei ediții anul 1846. Dar și 1847 (?!?). Personal, tind să cred că 1847 este „anul 1” pentru literatura de specialitate la sud de Milcov, dar nu pot să nu remarc, totuși, că certe rămân doar datările edițiilor a II-a (1849, datare posibilă după un exemplar aflat în custodia Bibliotecii Academiei) și a III-a (exemplarul pe care am reușit să îl țin în mână se găsește în colecția lui Ion C. Rogojanu) . Un exemplar din ediția I, care nu specifică însă anul apariției, se află, din sursele mele, la Biblioteca Națională.
(...)
Ca și în cazul cărții lui Kogălniceanu & Negruzzi (tipărită la Iași în 1841, 1842 și 1846), lipsa intervenției în text, ca și formulele consacrate în epocă („prima mie”, „a doua mie”, „a treia mie”) nu ne lasă să ne dăm seama dacă e vorba de ediții noi sau doar de ceea ce în limbaj curent numim „prelungire de tiraj”. Pentru veacul al XIX-lea, însă, reeditările (sau retipăririle) acestea dau seamă de „foamea” de cărți de bucate a contemporanilor.
(...)
Nu știu cu ce va fi obișnuit Maria Maurer să-și îndulcească oaspeții, dar eu, dacă ar fi să fie, aș alege dintre toate prăjiturile timpului pe cea care urmează. Cu puțină îndemânare și descifrând pas cu pas rețeta, cred că aș reuși să gătesc și eu „Case de viespe” (vezi rețeta)”, așa cum ne-a lăsat-o moștenire autoarea.
Află mai multe rețete de cum 170 de ani, AICI