Deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea vor ca o comisie de anchetă să poată funcţiona în paralel cu Justiţia, iar persoanele chemate la audieri să fie obligate să dea curs invitaţiei, în condiţiile în care Parlamentul şi-a propus să ancheteze o presupusă fraudare a prezidenţialelor din 2009. Iniţiativa social-democraţilor vine după ce Parchetul General a deschis o anchetă în aceeaşi cauză, ceea ce, potrivit regulamentelor în vigoare, ar fi trebuit să ducă la sistarea anchetei parlamentare. Ce poate ancheta o comisie parlamentară şi care sunt limitele aleşilor într-o asemenea anchetă a stabilit însă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, consultată de Jurnalul Naţional.
O anchetă parlamentară este „o expresie a funcţiei de control pe care o are Parlamentul în cadrul democraţiei constituţionale” (decizia CCR nr. 1.231 din 29 septembrie 2009), priveşte doar subiectele supuse controlului parlamentar prin Constituţie şi „se exercită asupra activităţii Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice, iar nu şi asupra oricărei autorităţi publice centrale” (decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006). Potrivit legii, controlul parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite ad-hoc (cazul comisiei de anchetă pentru alegerile din 2009) sau prin înfiinţarea unei comisii permanente a Legislativului.
Nimeni nu poate fi „citat”
Potrivit Constituţiei, Senatul şi Camera Deputaţilor pot înfiinţa comisii de anchetă sau alte comisii speciale, însă limitele unor astfel de comisii au fost stabilite prin decizia nr. 45 a Curţii Constituţionale din 17 mai 1994 care prevede că regulamentele interne ale celor două Camere „nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi sau senatori, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera”. Curtea a mai arătat la acea vreme că „anumiţi demnitari şi funcţionari publici nu pot fi controlaţi prin comisiile de anchetă, deoarece Constituţia, stabilind raporturile juridice dintre autorităţile publice, instituie reguli distincte”. Mai mult, „citarea unui cetăţean în faţa unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitate, contravine dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti şi justiţia”, însă „nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei”.
Noi ne-am obişnuit ca Parlamentul să oprească maşinăriile dacă se răsteşte procurorul general, dacă se răsteşte preşedinta CSM, dacă se răsteşte procurorul-şef DNA. Poate e cazul ca Parchetul General să îşi oprească ancheta. Traian Băsescu, senator PMP
Cine poate fi adus cu arcanul?
În privinţa obligaţiei ca o persoană să se prezinte în faţa unei comisii de anchetă, CCR a arătat că „în faţa comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul”, iar „alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din faţa comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligaţie corelativă din partea acestora de a da curs invitaţiei” – decizia CCR 1.231 din 29 septembrie 2009. La acea dată, judecătorii Curţii au stabilit că anchetele parlamentare „nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar”, scopul lor fiind acela de a lămuri cauzele şi împrejurările în care s-au produs evenimentele cercetate. CCR a stabilit prin aceeaşi decizie că anchetele Parlamentului „verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane”, având drept scop „constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane”. Altfel spus, o comisie de anchetă a Parlamentului nu are competenţa de a da un verdict, ci doar întocmeşte un raport cu privire la evenimentele anchetate, raport care va cuprinde concluziile la care au ajuns parlamentarii pe baza actelor şi documentelor pe care le-a consultat şi a audierilor efectuate.
Parlamentul are libertatea să facă comisii de anchetă şi să discute despre orice. Nu am nimic împotrivă şi nu o să mă amestec în niciun fel. Dar să nu uite totuşi Parlamentul că ţara are destul de multe probleme. Bunăoară, marile achiziţii pentru apărare stau de câteva săptămâni în Parlament şi chestiunile nu se discută, în schimb discutăm alegerile prezidenţiale din 2009. Klaus Iohannis, preşedintele României
Cine poate audia magistrații?
În privinţa audierii magistraţilor în comisiile parlamentare de anchetă, jurisprudenţa CCR a statuat că „orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii” (decizia 45 din 17 mai 1994). O altă decizie a CCR (nr. 866 din 28 noiembrie 2006) arată că „procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi”, aceştia fiind „numiţi în funcţie, ca şi judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii şi că acelaşi organ al autorităţii judecătoreşti îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor”. Curtea a mai reţinut că Ministerul Public este parte a autorităţii judecătoreşti, iar faptul că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu implică indirect că Ministerul Public s-ar afla sub control parlamentar (decizia nr. 873/25 iunie 2010).