Consiliul Concurenţei a demarat o analiză pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor în această lună, unul dintre posibilele motive fiind creşterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor şi pune presiune pe inflaţie, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele institutiei.
"Am primit de la Ministerul Agriculturii o solicitare pentru analiza preţurilor la alimente, în special la unt, ouă şi unele produse din carne, unde preţurile au avut evoluţii radicale. Foarte bine că ne-au făcut o astfel de sesizare, dar ar fi foarte bine să vină şi cu date, cu mai multe informaţii. Le-am cerut şi noi acest lucru, întrucât ministerul de resort are informaţii mai multe pe această temă", a spus Chiriţoiu.
Potrivit aprecierilor sale, creşteri de preţuri par să aibă caracter regional, cum este cazul ouălor şi untului, însă acest lucru nu ar justifica pe deplin scumpirile din România. Intrebat despre o posibila înţelegere între retaileri, Chiriţoiu a afirmat ca e prea devreme pentru o concluzie in acest sens. "Vom analiza tot lanţul, de la producţie la raft, să vedem dacă avem de-a face cu un mecanism de piaţă funcţional".
"Sunt evoluţii recente, apărute în luna noiembrie, în contextul în care, potrivit INS, preţul alimentelor în octombrie 2017 faţă de 2016 este de doar 3%, similară cu creşterea preţului la produsele nealimentare", a adăugat el. In opinia lui Chiritoiu, scumpirile ar putea fi efectul creşterii deficitului bugetar. "Excesul de cerere din deficitul bugetar se duce în importuri, creşte deficitul comercial. Deci dacă am deficit bugetar acesta atrage importurile, ceea ce generează o scădere a cursului şi generează inflaţie. Întrucât mare parte din alimente sunt importate, iar leul scade faţă de euro, acestea generează o creştere a preţurilor. Sunt legi ale economiei", a explicat Chiriţoiu.
Preşedintele Concurenţei nu a putut oferi un orizont de timp în care analiza ar putea fi finalizată, exprimându-şi speranţa că acest lucru va fi realizat cât mai repede posibil.
El a amintit de amenda de 35 de milioane de euro luată în 2015 de Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, ca urmare a unor înţelegeri anticoncurenţiale, şi a precizat că există în analiza Consiliului o altă investigaţie, care vizează eventuale comportamente ilegale ale Cora, Carrefour, Kaufland şi ale furnizorilor lor, anchetă care va fi finalizată în prima parte a anului viitor.
În altă ordine de idei, Chiriţoiu a fost întrebat dacă instituţia pe care o reprezintă a identificat până acum posibile ilegalităţi comise de magazine în perioada de reduceri Black Friday. "Monitorizăm ce se întâmplă de Black Friday, dar este prea devreme să spunem dacă există suspiciuni. Ne uităm la tot comerţul online, iar Black Friday poate fi un studiu de caz. Vom veni cu un rezultat în acest sens peste câteva săptămâni", a răspuns Chiriţoiu.
Fermierii solicită şi ei intervenţia autorităţilor, în contextul în care ei spun că îşi vând producţia la preţuri mai mici decât acum câteva săptămâni, însă, pe de altă parte, produsele ajung la consumator cu preţuri mult mai mari, mentioneaza agerpres.