Jurnalul.ro Ştiri Social Limbajul de lemn a demolat campania de vaccinare

Limbajul de lemn a demolat campania de vaccinare

de Diana Scarlat    |   

Reprezentanții UNICEF au fost prezenți în România, pentru lansarea inițiativei „Cea mai mare lecție despre vaccinare”. Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, a criticat modul în care s-a comunicat nevoia de vaccinare către populație și a propus noi metode. Experții UNICEF au constatat că populația țării noastre nu are încredere în vaccinuri, pentru că autoritățile nu au știut cum să descrie beneficiile, astfel încât să nu sperie oamenii. Specialiștii în comunicare spun că este foarte greu de reparat acum ceea ce deja s-a creat de la începutul acestor campanii eronate. 

 

Propunerile reprezentanților UNICEF pentru autoritățile din țara noastră vin puțin cam târziu, pentru a mai putea fi eficiente. Speriați de rata mică de vaccinare, de numai 30%, a românilor, specialiștii UNICEF încearcă să găsească soluții pentru a remedia situația. „Sunt foarte multe motive pentru care rata de vaccinare este atât de scăzută în România. Mulți oameni își fac griji în legătură cu efectele adverse ale vaccinurilor. Este nevoie de o foarte bună comunicare, pentru a-i convinge pe oameni că efectele vaccinurilor sunt benefice. Pot fi implicați lideri ai comunităților, precum preoți, profesori, medici de familie și alte personalități care au credibilitate, pentru a le da explicații oamenilor”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, într-o conferință  de presă organizată, ieri, în colaborare cu Ministerul Educației. Cu toate acestea, specialiștii în comunicare spun că așa ceva trebuia să se facă de la început, nu după ce răul deja s-a produs. „Nu se poate comunica eficient într-un mod autoritar, fără explicații logice și mai ales prin declarații contradictorii sau prin acțiuni ale liderilor politici care arată contrariul a ceea ce tot ei declară oficial sau legiferează. S-a putut observa de la început, din martie 2020, că tot ce a-nsemnat comunicare în pandemie a fost preluat de la celelalte țări europene, dar nici măcar nu s-a adaptat. În România avem deja o tradiție – din păcate – de peste 200 de ani, în preluarea formelor fără fond, însă de această dată vedem că nimeni nu s-a străduit să înțeleagă reacțiile opiniei publice specifice țării noastre, pentru a adapta strategia de comunicare, fie ea și preluată, copiată din țările Uniunii Europene. În orice astfel de strategie de comunicare trebuie să se cunoască, în primul rând, reacțiile pe care oamenii le au în anumite situații. Nu pot să înțeleg de ce s-a ignorat totalmente «factorul local», specificul zonal, pentru că orice expert în comunicare știe că efectele unei strategii eronate pot fi exact opuse celor care se urmăresc. Practic, prin toate greșelile de comunicare din ultimul an și jumătate, mai ales în privința vaccinării, nu s-a făcut decât să se adâncească neîncrederea populației în vaccinuri, iar acum va fi mult mai greu de reparat ceea ce s-a produs deja”, a explicat, pentru Jurnalul, expertul în comunicare și sociologul Claudiu Coman, decanul Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității Transilvania din Brașov. 

 

Cel mai bun exemplu negativ de manual

 

Specialistul mai spune că un lucru bun tot ne rămâne din această experiență, pentru că erorile din ultimul an și jumătate pot deveni studiu de caz, din care studenții să învețe cum să nu facă o strategie. „Nu se pot folosi în campaniile de comunicare metode pe care oamenii le recunosc din experiența pe care au avut-o într-un sistem opresiv, autoritar, decât dacă se dorește obținerea efectului contrar celui declarat. Atunci când se face o strategie de comunicare trebuie să se aibă în vedere percepția și experiența publicului căruia ne adresăm, iar în cazul campaniei de vaccinare am văzut că foarte mulți români și-au amintit de regimul comunist, când mass-media era organul de propagandă al Puterii. Se putea prelua o parte din strategia internațională, dar numai cu adaptarea acesteia la situația din România. Aș putea spune că această campanie dezastruoasă de comunicare pentru vaccinare poate fi dată ca exemplu negativ în manuale, pentru studenți”, mai spune Claudiu Coman.

 

Comandantul acțiunii dă vina pe „Infodemie”

 

Departe de a-și asuma cineva vreo vină, autoritățile din România spun că se luptă în continuare cu „infodemia”. Prezent la evenimentul de ieri, medicul militar Valeriu Gheorghiță a explicat că cel mai mare dușman al vaccinării nu este grupul de comunicatori care a greșit strategie, ci fenomenul numit „infodemie”, campaniile de „fake news” pe care comunicatorii se străduiesc să-l combată. Dar până acum n-au reușit, pentru că oamenii au cerut explicații logice și argumente concrete, însă li s-au servit sloganuri traduse din campaniile celorlalte țări. „Avem nevoie de o informare corectă pe tema beneficiilor și a importanței vaccinării, pentru a lua o decizie corectă. Pe toată această perioadă a pandemiei ne-am lovit de infodemie, așa cum a numit-o Organizația Mondială a Sănătății”, a explicat Valeriu Gheorghiță. „Infodemia” a fost explicată, încă de la începutul lunii martie 2020, printr-un tratat lansat simultan în toate țările europene și nu numai. Manualul a fost tradus în toate limbile și pus la dispoziția guvernelor statelor, dar și a presei. Manualul explică, pe larg, încă de la începutul pandemiei, în ce constă atacul cu „fake news” și cum vor acționa cei care doresc sabotarea războiului pentru sănătatea publică. Deși au avut la dispoziție acest document, chiar înainte de data la care OMS a declarat pandemia (documentul de peste 100 de pagini deja circula și printre jurnaliști, la acea dată – n.r.), comunicatorii oficiali din țara noastră nu au reușit să creeze o strategie corectă pentru combaterea acestui fenomen. Rezultatul se vede astăzi, în scăderea accentuată a încrederii populației, nu doar în eficiența vaccinurilor, ci și în autorități.

La evenimentul UNICEF au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 și Cătălina Ifrim, din partea Consiliului Național al Elevilor.

 

 

Se va merge la școală și după pragul de 6 la mie

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a discutat, ieri, cu ceilalți reprezentanți ai autorităților, posibilitatea de a modifica Ordinul comun al Ministerelor Educației și Sănătății, pentru eliminarea pragului de infectări de 6 la mia de locuitori, până la care şcolile pot funcţiona cu prezență fizică. Realitatea ultimelor zile arată, așa cum s-a și preconizat, că imediat după 1 octombrie s-ar fi învățat din nou doar online, în întreaga țară. Ministrul Educației a declarat că a analizat situația din celelalte țări europene și toate au aceeași abordare, în privința școlilor, în sensul că unitățile de învățământ sunt ultimele care se închid și primele care se redechid. „Ieri am primit şi o informare de la reprezentanţa României la Bruxelles, prin care am analizat deciziile luate în toate celelalte state europene, cu privire la modul de funcţionare a şcolilor. Cele mai multe state aplică principiul: şcolile se închid ultimele şi se deschid primele”, a declarat Sorin Cîmpeanu, susținând că interesul copiilor este să nu se întrerupă școala cu prezenţă fizică. În urma discuțiilor, ieri s-a decis „decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli", a transmis Ministerul Educației.

Subiecte în articol: sorin cimpeanu vaccinare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri