Jurnalul.ro Ştiri Externe CEDO dă dreptate instanţelor germane care au luat copii din grija părinţilor în urma bătăilor sistematice

CEDO dă dreptate instanţelor germane care au luat copii din grija părinţilor în urma bătăilor sistematice

Instanţele germane au acţionat corect atunci când au decis luarea a opt copii din grija părinţilor lor, membri ai unei mici secte creştine şi care insistau să-i disciplineze pe aceştia aplicându-le pedepse corporale, transmite dpa, citând un comunicat emis joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). 

Reclamanţii, patru familii aparţinând mişcării religioase 'Douăsprezece triburi' ('Zwölf Stämme'), denunţau retragerea parţială a autorităţii lor parentale şi plasarea copiilor în cămine sau în familii de plasament. 

În 2013, autorităţile germane au luat 28 de copii din spaţiul rezidenţial al comunităţii religioase, aflat în sudul ţării, în baza unui ordin judecătoresc provizoriu emis în urma informaţiilor privind pedepse corporale sistematice aplicate copiilor. 

Familiile a opt dintre copii au adus cazul în faţa Curţii de la Strasbourg, reclamând un amestec disproporţionat în drepturile parentale şi convingerile lor religioase. 

CEDO a considerat că, deşi măsurile luate constituie o atingere foarte gravă adusă respectării vieţii de familie, deciziile instanţelor s-au bazat pe riscul de tratamente inumane şi degradante, interzise în termeni absoluţi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 

CEDO a mai notat că legea germană interzice orice pedepse corporale şi că, la rândul său, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului consideră că acestea încalcă interdicţia internaţională de violenţă asupra copiilor. 

Riscul de aplicare de bătăi sistematice şi regulate constituie un 'motiv relevant' pentru retragerea unor elemente ale autorităţii parentale asupra copiilor şi luarea lor în custodie, a concluzionat CEDO.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri