Jurnalul.ro Ştiri Externe Cehia înăsprește condițiile impuse rușilor la intrarea în țară

Cehia înăsprește condițiile impuse rușilor la intrarea în țară

Cehii înăspresc regulile de intrare în țară pentru turiștii ruși, alăturându-se altor state UE care au luat măsuri asemănătoare.

Republica Cehă va refuza turiștii ruși care dețin vize pentru zona Schengen emise de orice țară începând cu 25 octombrie, a declarat miercuri ministrul de externe, potrivit Reuters. Cehia se alătură astfel altor state membre ale Uniunii Europene caree au modificat regulile pentru ruși.

Țările UE au ezitat să promulge o interdicție de viză pentru ruși la sfârșitul lunii august, când blocul a convenit să pună în aplicare restricții mai dure. De atunci, țările care se învecinează cu Rusia, precum statele baltice, Finlanda și Polonia, au interzis accesul turiștilor ruși.

Republica Cehă a oprit vizele pentru ruși, cu excepția motivelor umanitare, după invazia Moscovei în Ucraina în februarie. Totuși, Cehia a permis intrarea în aeroporturi a vizitatorilor care aveau vize eliberate de alte țări din zona de călătorie Schengen a UE.

Înăsprirea regulilor, aprobată miercuri de guvern, înseamnă că nici măcar cei cu vize UE din alte state nu vor mai putea intra în Cehia.

„În timp ce rachetele rusești cad pe un loc de joacă pentru copii și asupra oamenilor din Ucraina, până la 200 de cetățeni ai Federației Ruse călătoresc în Republica Cehă prin aeroporturile internaționale în fiecare zi", a declarat ministrul de externe Jan Lipavsky.

Interdicția va fi pentru rușii care dețin vize pentru turism, sport sau cultură, a precizat Lipavsky.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: republica ceha vize turisti rusi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri