Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cel mai scump Crăciun. Produse tradiționale românești vândute la suta de grame

Cel mai scump Crăciun. Produse tradiționale românești vândute la suta de grame

de Redacția Jurnalul    |   

Românii vor avea cel mai scump Crăciun din ultimele două deceni, potrivit analiștilor. Prețurile produselor tradiționale au crescut cu până la 50% iar circa 20% dintre consumatori vor aloca un buget mai mic pentru cumpărăturile de sărbători.

Cât costă produsele de Crăciun

Întrebaţi ce au cumpărat, oamenii răspund: "O bucăţică de, o bucăţică de ficat adică câte un kg ca să fac şi eu o tobă. Pentru noi, pensionarii, e foarte scump", sau "Păi ce să aleg, ceafă de porc, pulpă, din toate câte puţin. Iau un kg două, depinde câte persoane suntem".

Specialiştii financiari spun că în timp ce puterea de cumpărare a scăzut din ce în ce mai mult pe fondul inflaţiei, produsele alimentare, mai ales cele realizate tradiţional, s-au scumpit până la 50% în ultimii 2 ani. Comercianţii preferă acum să afişeze preţurile la suta de grame pentru a nu-și pierde clienţii. 

"Într-un fel ne ajută pentru că mintea noastră funcţionează mult pe emoţie. Iniţial îi dă senzaţia de potenţialitate, de supravieţuire, că pot cumpăra acele lucruri, ulterior când trebuie să plătească realizează că preţurile sunt extraordinar de mari", spune Corina Pop, psiholog.

Pe lista produselor de nelipsit de pe masa de sărbătoare, cu oferte la suta de grame, găsim şoricul, cozonacii, brânza de casă şi cârnaţii tradiţionali. 

"Mulţi dintre români se vor bucura de sărbători, probabil, uitându-se pe Facebook sau pe TikTok la bunătăţile, la bradul şi la atmosfera de Crăciun postate de prieteni. Preţurile alimentelor, în general, dar mai ales a specialităţilor culinare, au crescut spectaculos, iar o masă clasică de Crăciun, cu toate bunătăţile, trece de câteva sute de lei", spune Adrian Negrescu, analist economic.

Aproape 40% dintre români vor să înceapă cumpărăturile pentru Crăciun mai devreme, pentru a eșalona cheltuielile, notează observatornews.ro.

Subiecte în articol: scumpiri craciun
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri