Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 20 de morţi într-o explozie, în estul Afganistanului

Cel puţin 20 de morţi într-o explozie, în estul Afganistanului

O explozie în centrul oraşului Jalalabad din estul Afganistanului s-a soldat duminică cu cel puţin 20 de morţi, potrivit unor oficiali din regiune. Şeful poliţiei din provincia Nangarhar a afirmat că a fost vorba de un atentat sinucigaş.

 

Printre victime sunt mai mulţi membri ai minorităţii sikh, inclusiv un politician care intenţiona să candideze în octombrie pentru un loc în parlament. Explozia - care a survenit la câteva ore după ce preşedintele Ashraf Ghani a inaugurat un spital în oraş - a avariat magazine şi clădiri din jurul pieţei Mukhaberat, a declarat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Atentatul nu a fost revendicat. La Jalalabad au avut loc recent mai multe atacuri; luptătorii Statului Islamic au fost activi în regiune în ultimii ani. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri