Jurnalul.ro Cultură Carte Cele mai grave greseli de exprimare în limba română. Sfaturi pentru a vorbi și scrie corect

Cele mai grave greseli de exprimare în limba română. Sfaturi pentru a vorbi și scrie corect

Gramatica limbii române constituie un ansamblu de reguli care descriu formele corecte de modificare a a cuvintelor românești și a îmbinărilor acestora în propoziții. Prin acest articol am incercat sa tratăm cele mai frecvente probleme de exprimare în limba română, să le explicăm și să le corectăm.

Greşelile de limbă sunt felurite şi apar atât în vorbire, cât şi în scris. Pronunţările sau înţelesurile greşite stau la baza evoluţiei cuvintelor.

Vocabularul fundamental cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de toţi vorbitorii de limbă română şi este format din:
a)  cuvinte foarte vechi (moştenite sau împrumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent în vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d)  cuvinte care intră în componenţa unor locuţiuni sau expresii specifice limbii române.

Masa vocabularului cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul cuvintelor) şi este compusă din:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon şi de argou;
- neologisme;
- termeni tehnici şi ştiinţifici.

Corect

Greşit

Comentarii

Eu am numai două creioane.
Nu am decât cinci lei.

Am decât cinci lei.

Numai se foloseşte în construcţii afirmative, iardecât se foloseşte în construcţii negative.

 

Citește mai departe AICI

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri