La 50 de kilometri nord-est de Timişoara, mergând spre Lipova până la Maşloc, apoi făcând dreapta printre dealuri încărcate de pomi, nimereşti la Charlottenburg. Cam o oră de mers cu mașina. Se poate ajunge şi cu trenul, dar halta Şarlota (aşa numeau comuniştii localitatea) e cam depărtişor de sat, la doi kilometri. Ideal ar fi să vii la Charlottenburg cu un elicopter, să descoperi dintr-o dată minunea, care a uimit mulţi piloţi în al Doilea Război Mondial: un sat perfect rotund!
Călătorind pe jos, trebuie să te învârţi puţin ca să constaţi evidenţa care face ca satul acesta să fie unic: este construit riguros, nemţeşte, în cerc.
Cum s-au petrecut lucrurile? Povestea începe în urmă vreo 240 de ani, la sfârşitul celui de-al doilea val de colonizare a Banatului.
O scurtă incursiune în istorie e imperios necesară: Imperiul Habsburgic a cucerit Banatul, după războiul austro-turc din 1716. Au urmat trei valuri de colonizare, fiecare purtând numele împăratului care le-a condus. Primul val (1718-1740), cunoscut sub numele de “colonizarea carolină”, a fost perioada cea mai dură – conflictele cu turcii continuau, izbucniseră epidemiile. Al doilea val (1744-1772), cunoscut sub numele de “colonizarea tereziană”, a edificat începutul unei lungi perioade de normalitate şi relativă bunăstare. În fine, al treilea val (1782-1787), numit şi “colonizarea iosefină”, desăvârşeşte uriaşul demers, desfăşurat riguros, milităreşte. Localităţi întregi au fost gândite în amănunt, iar proiectele lor aduse pe planşetă, la faţa locului. La fel s-a întâmplat şi în cazul Charlottenburg, la sfârşitul celui de-al doilea val, doar că aici arhitecţii coloniştilor germani au gândit ceva nemaivăzut: o aşezare în cerc.
Numele satului vine de la contesa Charlotte, soţia guvenatorului Karl Clary und Altringen; satul vecin, unul dintre cele cinci care alcătuiesc comuna Bogda, poartă şi astăzi numele lui.
Iată cum descrie Charlottenburgul, la 5 martie 1779, într-o scrisoare, Johann Kaspar Steube, care a vizitat, ca militar, aceste locuri: “În mijlocul satului se găseşte o fântână acoperită, cu apă foarte bună. In jurul fântânii este o plantaţie de duzi, în spatele căreia sunt casele, având în curte grajdul şi şura. Urmează grădina, plantată cu viţa-de-vie. Nicio casă nu este cu nici un deget mai înaltă ca alta, cu nici un picior mai distanţată una faţă de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel şi cele patru intrări în sat - au aceeaşi distanţă una faţă de alta”.
Tulburătoarea interpretare a localnicilor
Casele sunt aşezate într-un cerc perfect, cu diagonala de 210 metri. Localnicii i-au descifrat astfel simbolul: satul este fructul, mărul absolut, iar în mijlocul lui, ca un sâmbure, biserica. La vremea când scria Steube, erau 30 de case şi 131 de oameni veniţi din provinciile Imperiului. În anul 1910, şvabii alcătuiau 90 la sută din populaţia aşezării, restul – maghiari, doar jandarmul era român. După cel de-al Doilea Război Mondial, au început să se rărească, iar după 1990, după plecări masive, a mai rămas un singur şvab. Mai sunt români, fiii şi nepoţii moldovenilor aduşi aici de autorităţile comuniste, maghiari, dar cei mai mulţi şi-au părăsit locuinţele şi se întorc aici doar în vacanţe. Şi din duzi au mai dispărut, au mai dispărut şi fiarele din păduri, dar fostul domeniu de vânătoare din vecinătate, preluat de Casa Regală a României, apoi naţionalizat de comunişti, mai adună încă vânători din toată Europa, la mistreti, cerbi, vulpi, iepuri, ba chiar şi la câte un muflon mofluz. Funcţionează telefonia mobilă, aşa că poveştile vânătoreşti pot fi împărtăşite în timp real.
Trebuie să vezi Charlottenburg, nu doar fiindcă nicăieri în lume nu mai există un Sat Rotund, ci şi pentru geniul locului.
Satul acesta te umple de gânduri. De ce s-au gândit arhitecţii să-l facă rotund? Ca puterea să fie distribuită egal, ar fi un prim răspuns.