Jurnalul.ro Tech Ştiinţă China: Maimuţe clonate dupa modelul oii Dolly!

China: Maimuţe clonate dupa modelul oii Dolly!

Două maimuţe au păşit pe urmele oii Dolly şi au devenit primele primate din lume, prin transfer de ADN.  Două exemplare identice de macac cu coadă lungă, Zhong Zhong şi Hua Hua, s-au născut în urmă cu opt săptămâni respectiv şase săptămâni într-un laborator din China.

 

Succesul marchează un moment semnificativ în cercetarile privind clonarea, dar generează şi câteva întrebări importante de ordin etic. Scopul oamenilor de ştiinţă a fost acela de a netezi calea către obţinerea unor populaţii de maimuţe uniforme din punct de vedere genetic, care pot fi personalizate pentru realizarea unor cercetări marcante în domeniul afecţiunilor umane.

În urmă cu 20 de ani, oaia Dolly a făcut istorie după ce a fost clonată la Roslin Institute din Edinburgh. Acea procedură a reprezentat prima clonare reuşită a unui mamifer pornind de la o celulă somatică adultă prelevată din ugerul unei ovine din rasa Finn Dorset.

De atunci, multe alte animale au fost create în laborator pe baza tehnicii de clonare numită transfer nuclear de celule somatice (TNCS), ce presupune transferul de ADN din nucleul unei celule somatice într-un ovul al cărui nucleu a fost înlăturat şi care este apoi stimulat să se dezvolte într-un embrion. Printre acestea se numără oi, vaci, porci, câini, pisici, şoareci şi şobolani. Însă, până în prezent, nu fusese clonată nicio maimuţă.

Echipa de cercetători chinezi condusă de Qiang Sun, director al Centrului de cercetări pe primate non-umane din cadrul Institutului pentru Neuroştiinţe al Academiei de Ştiinţe din China, al cărui sediu se află în Shanghai, a reuşit această performanţă prin utilizarea unor celule de ţesut conjunctiv embrionar. După transferul ADN-ului în ovulele donatoare a fost utilizată reprogramarea genetică pentru activarea sau dezactivarea genelor care ar fi suprimat în mod normal dezvoltarea embrionului.

Zhong Zhong şi Hua Hua sunt rezultatul a 79 de tentative de transfer nuclear. Alte două maimuţe au fost clonate dintr-un alt tip de celulă adultă, însă acestea nu au supravieţuit. ''Am testat diverse metode, însă doar una a funcţionat'', a declarat profesorul Sun. ''Au fost multe eşecuri înainte de a găsi o cale de clonare cu succes a unei maimuţe'', a explicat acesta.

Studiul a fost publicat în cea mai recentă ediţie a jurnalului Cell. ''Pot fi produse maimuţe clonate care au acelaşi fond genetic, cu excepţia genei manipulate. Acest lucru va duce către obţinerea de modele reale (utile) nu numai pentru afecţiuni cerebrale genetice, ci şi pentru cancer, tulburări ale sistemului imunitar sau metabolice şi va oferi posibilitatea de a testa eficacitatea substanţelor medicamentoase împotriva acestor boli înainte de utilizarea lor clinică'', a scrie profesorul Sun.

Cercetatorii din China sustin că s-au respectat liniile internaţionale stricte impuse în cazul cercetărilor realizate pe animale de Institutele Naţionale de Sănătate din SUA. Dar clonarea acestor maimuţe poate fi interpretată de unii drept un pas prea apropiat faţă de o eventuală obţinere în laborator a oamenilor personalizaţi. Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri