Un bebelus s-a nascut in China la patru ani dupa decesul parintilor lui, bunicii reusind sa recupereze un embrion, implantat, ulterior, la o mama purtatoare, scrie presa locala.
Copilul, care a primit numele "Tiantian" (dulce-dulce), a venit pe lume in 9 decembrie anul trecut, a precizat cotidianul Xinjingbao. "Zambeste tot timpul. Are ochii mamei, dar seamana mai degraba cu tatal", a dezvaluit una dintre bunicile micutului.
Parintii, Shen Jie si sotia lui, Liu Xi, urmau un tratament împotriva infertilităţii, inainte de a-si pierde viata într-un accident rutier. Cei patru bunici s-au luptat în instanţă pentru a intra în posesia embrionilor fertilizaţi într-un spital din Nankin. Gestaţiile cu mame surogat sunt ilegale în China, bunicii fiind nevoiţi să meargă în Laos pentru a găsi o mamă purtătoare.
"Initial, ne-am gândit la avion, dar toate companiile aeriene au refuzat să transporte flaconul cu azot lichid în care se aflau cei patru embrioni", a relatat specialistul în astfel de sarcini, care a ajutat cele două familii. Preţioasa încărcătură a ajuns în Laos cu masina, iar apoi mama purtătoare a venit în China pentru a naşte. In cele doua saptamani cat bebeluşul a rămas în spital, bunicii au facut teste ADN pentru a dovedit filiaţia şi naţionalitatea copilului.
Naşterea lui Tiantian a generat dezbateri aprinse pe reţelele de socializare chineze, unde numeroşi internauţi au cerut legalizarea naşterilor prin intermediul mamelor surogat, subliniind drama prin care trec mulţi părinţi ai unui copil unic după ce acesta moare. Din 2016, toţi chinezii au dreptul de a avea doi copii, după trei decenii de politică a copilului unic.