Bebe Ionescu a căpuşat Sidex-ul
Sidex Galaţi, perla industriei grele din vremea comunistă, se zbate să supravieţuiască, fiind îngropat în datorii. Dacă în epoca de aur în combinat lucrau, la foc continuu, 50.000 de salariaţi, astăzi la Sidex sunt mai puţin de 7.000. Doar furnalul 5 mai funcţionează, din cele 6, restul sunt fie abandonate, fie au fost vândute la fier vechi. Peste 1.000 de firme-fantomă au parazitat combinatul de la Galaţi, înainte de privatizarea din 2001, însă cea mai neagră perioadă a fost între anii 1997-2000, când celebrul Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu, şi prietenul său, Dan Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu, au adus combinatul în situaţia să piardă un milion de dolari pe zi. Cei doi erau directorii Sidex Internaţional, o casă de comerţ creată la Londra, cu scopul de a vinde produsele de la Sidex în străinătate, în schimbul unui comision, şi de a aduce materie primă în combinat. În firma-căpuşă, 60 la sută din acţiuni erau deţinute de grupul Balli, fondat de un milionar iranian. Sidex Internaţional aducea materii prime din Brazilia şi Rusia, cu mult peste preţul pieţei. În timp ce Sidex a înregistrat datorii enorme, Sidex Internaţional a cumulat profituri uriaşe. După ce a fost căpuşat şi stors de bani de şmecheri autohtoni, combinatul a fost vândut, aproape pe nimic, indianului Mittal, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. Valoarea tranzacţiei a fost de 70 de milioane de dolari, însă statul a şters datorii de peste un miliard de dolari. De cinci ani, Sidex este pe pierdere, în contextul crizei oţelului.
Vulcan: Videanu şi Tender au vânat terenul
Revoluţia a găsit uzina Vulcan în plină înflorire, avea 10.000 de angajaţi care produceau 43.000 de tone de echipamente complexe pe an. În numai cinci-şase ani, a fost adusă în faliment prin bunăvoinţa unor manageri şi vânată pentru cel mai important bun al său, terenul din 13 Septembrie, amplasat în buricul Capitalei. Acum, Vulcan se zbate pentru supravieţuire într-o altă locaţie, pe platforma IMGB, iar în locul ei a apărut un mare centru comercial, Vulcan Value Center, deţinut de NEPI. În 2002, statul a vândut 83,15% din acţiunile fabricii lui Ovidiu Tender, pentru suma de 8,4 milioane de euro. Ulterior, omul de afaceri a cedat terenul către firma Balkan Petroleum, controlată de Marian Iancu, partener cu Ovidiu Tender în Carom SA Oneşti. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă peste zece ani canadienii de la Benevo Capital au plătit 23 de milioane de euro pentru acest teren, pe care l-au vândut fondului sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) pentru 35 milioane de euro. Însă Ovidiu Tender şi Marian Iancu nu sunt singurii care au câştigat de pe urma Vulcan. Şefii uzinei au început să vândă terenurile din Dealul Spirii încă din 1996. Atunci, Titan Mar – deţinută de familia lui Adriean Videanu - a cumpărat 2,4 de hectare contra sumei de 2,25 miliarde lei. Tranzacţia nu a fost achitată cu banii jos, ci cu un avans de numai 20%, restul fiind eşalonat în 12 rate semestriale, întinse pe cinci ani. Alte şase firme - Chemtraders, Calor SRL, Corlina Comimpex, Shopping Center şi Elma Pati - au luat bucaţi din pământul uzinei.
Ion Rădulea a făcut birouri în loc de semănători
În 1990, Semănătoarea avea 7.500 de angajați și producea 3.500 de combine pe an, dar după vânzarea din 1999, statul i-a pus cruce. Pachetul majoritar de acţiuni a fost cumpărat de patronul firmei MYO-O, Ion Rădulea, fost director al Semănătoarea, cu mai puţin de două milioane de lei. Cu aceşti bani a luat 43 de hectare de teren în centrul Capitalei, utilaje şi hale. A făcut o afacere bună, având în vedere că ulterior fondul austriac Europolis a achiziţionat, cu 90 de milioane de euro, două clădiri de birouri de clasa A, în parcul de afaceri Sema Parc, făcut de Rădulea pe terenurile fabricii. Din Semănătoarea au mai rămas acum doar numele şi datoriile.
IPRSE, falimentată de Hayssam
Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductori Băneasa (IPRSE) producea şi furniza componente electronice inclusiv industriei militare. Se întindea pe 15 hectare, unde lucrau peste 6.000 de angajaţi. A fost cumpărată în septembrie 2003 de către firma Ogharit, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam, pentru suma de 204.854 de euro şi cu promisiunea că va face investiții de 2,5 milioane de euro. Nu a băgat niciun ban în fabrică, însă puţinii angajaţi care au mai rămas vorbeau despre camioane care plecau din întreprindere încărcate cu „fier vechi”. Abia după condamnarea lui Hayssam pentru acte de terorism, autoritățile române au anulat contractul de privatizare și au anunțat că vor încerca să mențină obiectul de activitate al firmei. Dar, până în decembrie 2006, AVAS a vândut 1,4 hectare din terenul companiei către familia libaneză Jabra. Din cele 15 hectare câte avea uzina, astăzi mai are doar opt. Şi mai puţin de 100 de angajaţi.
Tractorul, devalizată şi transformată în mall
În 1990, uzina produce 50.000 de tractoare anual şi avea 22.000 de angajaţi După nouă ani, fabrica Tractorul era plină de datorii şi a fost divizată în șase societăți comerciale, care ulterior au fost scoase la vânzare: Frimut UTB, Rentcom UTB, Prorem UTB, AWE-HD, MUM-UTB şi Scudiver UTB. În septembrie 2002, pachetul de 50,1% din acțiunile Prorem a fost vândut unei persoane fizice, Munteanu Ioan, fost director administrativ la Banca Română de Scont. Tot în septembrie 2002, APAPS a vândut pachetul majoritar de acțiuni de 51% de la Scudiver către firma Oligopol Group, aparținând omului de afaceri brașovean Ioan Olaru. Ulterior, activele Scudiver au fost trecute pe o nouă companie, SUDV, cu același acționariat, mișcarea fiind una controversată, pentru că a fost posibilă prin ridicarea nejustificată a sechestrului asupra Scudiver. În iulie 2007, în cadrul unei licitaţii, ce a mai rămas din platforma Tractorul a fost cumpărat de către societatea imobiliară Flavius Invest din Bucureşti, un offshore cu sediul într-o cutie poştală din Cipru, înfiinţat cu doar câteva luni înainte de licitaţie. Suma plătită a fost de 77 milioane de euro. Peste numai cinci ani, în 2012, francezii de la Auchan au achiziţionat numai 100 de hectare de la Flavius Invest contra sumei de circa 25 milioane de euro. În locul halelor părăginite s-a deschis deja centrul comercial Coresi, urmând ca de la anul, Immochan să înceapă construcţia complexului rezidenţial de 2.000 de apartamente, pe o suprafaţă de 22 de hectare.
Electroputere a ajuns centru comercial
Aproape 13.000 de angajaţi lucrau în 1989 la Craiova, unde se produceau şi reparau locomotive, care erau exportate în 70 de ţări. După revoluţie, fabrica s-a afundat în datorii. A fost scoasă la privatizare de cinci ori între anii 2001-2007 până şi-a găsit cumpărător: compania saudită Al Arrab Contracting Company, specializată în imobiliare. Suma plătită: 2,34 milioane de euro. Nici după privatizare lucrurile n-au mers şi, în 2010, proprietarii decid vânzarea a 12 hectare din incinta fostei uzine către grupul francez Auchan şi belgienii de la BelRom, care construiesc aici primul mall din Craiova, Electroputere Park. Preţul plătit - 30 de milioane de euro. În 2012, arabii mai vând o bucată din fabrică către Grupul Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. O mare parte din halele fabricii zac şi acum nefolosite.