Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu: Miercuri anunțăm tot calendarul de alegeri

Marcel Ciolacu: Miercuri anunțăm tot calendarul de alegeri

de Redacția Jurnalul    |   

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că își dorește ca miercuri, după ședința coaliției, să anunțe tot calendarul de alegeri. El apreciază că șansele ca și alegerile parlamentare și prezidențiale să fie comasate sunt „foarte mici”.

„Sunt ferm convins că mâine (miercuri - n.r.), atât eu, cât și președintele Nicolae Ciucă, vă vom răspunde la aceste întrebări. Este incorect ca în timpul unor negocieri și unor discuții eu să vă spun cum se va face. Eu vreau să iau, împreună cu președintele Nicolae Ciucă, cea mai bună decizie în ceea ce privește românii, viitorul României și stabilitatea României”, afirmă Marcel Ciolacu.

El spune că nu este o negociere pe funcții, ci sunt două programe de armonizat.

„Este o cale foarte clară împotriva extremismului din România, care există în acest moment și trebuie să recunoaștem acest lucru. Vom vedea și percepția românilor. Una dintre soluții e o alianță electorală. Sau o alianță politică. Ce spun cu certitudine, ca prim-ministru, e că eu doresc ca mâine să anunțăm tot calendarul de alegeri”, adaugă Ciolacu.

Liderul PSD spune că sunt „foarte mici” șansele ca și alegerile parlamentare și prezidențiale să fie comasate.

„Cred că suntem niște oameni serioși. Dacă venim în fața românilor cu un proiect pentru anumite alegeri, venim cu un proiect de țară pentru toate alegerile, dacă decidem acest lucru”, a mai afirmat Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu alegeri comasare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri