„Am prezentat bugetul colegilor mei, calendarul pe care îl avem, cu săptămâna viitoare un nou Consiliu Politic Național, calendarul cu CNP-ul pentru începerea sesiunii din februarie, vom discuta target-urile pentru europarlamentare, la primul Consiliu, prioritățile parlamentare, calendarul bugetului l-am stabilit, am dori ca astăzi să fie în transparență și joi să treacă prin ședința de Guvern, urmând ca următoarea săptămână, până în serbători, să trecem prin Parlament, dacă va fi vreo sesizare la CCR, să fie termenul între Crăciun și Anul Nou. Va fi majorare la tot sistemul bugetar de 5 %, mai puțin pentru demnitari, este o decizie foarte clară”, spune Marcel Ciolacu.
Referitor la investiții, el afirmă că va fi cel mai mare procent din istoria României.
„Avem un buget iarăși istoric la educație de 4,1 % deci o mărire de 60 % a bugetului pe educație. Trebuie să ținem cont și de faptul că avem fonduri europene prinse în PNRR și în exercițiul financiar actual de aproape 12 miliarde, în acest moment. sunt cele mai mari investiții în sistemul de educație, în școli, în toată infrastructura. Salariile profesorilor, o să decid cu liderii de sindicat în aceste zile, era normal să așteptăm să închidem întregul buget, să bugetez acești bani la Ministerul Educației, sunt ferm convins că vom avea împreună o situație corectă”, adaugă Marcel Ciolacu.
El precizează că niciun minister „nu pierde niciun ban”.
„Sunt ministere care au mai puțini bani, cele care au finalizat investițiile și au avut banii pentru cofinanțare anul acesta. Scriptic ca și procente este Ministerul Economiei, dar e normal pentru că s-a desființat Ministerul IMM-urilor și Turismuluii. La ministerul Transporturilor este o majorare consistentă, avem o majorare și la Ministerul Sănătăți, aproape 26%, la ministerul transporturilor 30% este o majorare și la Casa Națională de sănătate și-am ajuns la cifra de 12 miliarde de euro la Casa de Sănătate da trebuie să găsim corect cum se cheltuiesc acești bani pentru că eu unul m-am săturat să văd la televisor breaking news că nu există bani de medicamente, că nu s-au plătit spitalele, că nu s-au plătit programele cu noi alocăm 12 miliarde de euro CAS. Vom vedea, trebuei în primul și în primul rând digitalizare, să știm foarte bine în timp real unde se cheltuie banii și cum se gestionează banii. Cifra de deficit va fi în primul rând cu minim mai puțin 0,5% față de deficitul cu care o să închidem anul acesta și va fi sub 5%”, încheie Ciolacu.
(sursa: Mediafax)