Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu anunță scăderea taxării muncii pentru familiile care au cel puţin doi copii

Ciolacu anunță scăderea taxării muncii pentru familiile care au cel puţin doi copii

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu anunță, luni, scăderea taxării muncii pentru familiile care au cel puţin doi copii. „O să vin cu o reformă şi cu un sistem de deduceri la venituri, ceva sustenabil şi ceva exact cum este în ţările dezvoltate. România a depăşit momentul amatorismului”, spune el.

„Este evident că anul următor va fi, e trecut în PNRR, o reformă fiscală, dar sunt identificate anumite măsuri pe care putem să le luăm mult mai rapid. Avem o problemă cu demografia, trebuie să luăm anumite măsuri, nu putem doar să constatăm, am constatat și nu am făcut nimic. Trebuie să vii cu soluţii, chiar dacă sunt soluţii parţiale. V-am spus că prin reforma fiscală eu văd, în primul şi în primul rând, faptul că din impozitul pe venit, în viitor, trebuie să fie deduceri. Astfel, vei dezvolta serviciile, şi serviciile de învăţământ, şi învăţământ privat, şi after-school, şi grădiniţe, şi creşe şi instituţii spitaliceşti private, prin deduceri şi printr-un sistem de asigurări naţional. Nu, momentan, bugetul de stat suportă toate aceste cheltuieli. Trebuie să intrăm într-o normalitate, mai mult ca sigur, când vom intra în OECD, în 2026, vor veni şi marile marile companii de asigurări şi pe un sistem de sănătate aşezat. Este normal să venim cu priorităţi. Prioritatea noastră este ca cei care au doi copii, să începem să scădem”, spune Marcel Ciolacu, întrebat de proiectul de hotărâre de guvern care prevede scăderea taxării muncii pentru familiile care au cel puţin doi copii, când va fi adoptat și dacă un astfel de sistem urmează să fie extins.

El afirmă că nu poate fi scăzut în acest moment la venitul minim.

„O treime dintre români, în sistemul privat, sunt plătiţi pe venitul minim, ştim cu toţii acest lucru. Dacă scad la venitul minim, o să ne trezim că sunt două treimi cu venitul minim. Cu alte cuvinte, aceste soluţii empirice, luate după ureche şi doar că dau bine la televizor, eu n-o să le iau. O să vin cu o reformă şi cu un sistem de deduceri la venituri, ceva sustenabil şi ceva exact cum este în ţările dezvoltate. România a depăşit momentul amatorismului. Am văzut ce a însemnat ca amatorii să conducă ministerul Sănătății”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu taxare munca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri