Ciolacu a declarat, sâmbătă, din Lugoj, județul Timiș, că în ultimii mai bine de 30 de ani „au apărut fel de fel de formațiuni politice care spuneau că alții sunt penali, că alte instituții trebuie să facă mai mult, se implicau, comentau decizii ale magistraților”.
Apoi, făcând referire la USR, liderul PSD a spus că, acum, când USR „parcă a devenit partidul penalilor”, dintr-odată și DNA, și procurorii, și judecătorii, „toți sunt niște dușmani”.
„O spun fără nicio reținere: nu sunt altceva decât niște ipocriți, niște mincinoși care au condus România timp de 8 – 9 luni de zile, au adus un haos în România, au înaintat către Comisia Europeană tot felul de aberații, pe care la urmă a trebuit să le renegociem, nu au mărit nicio pensie, nu au mărit niciun salariu minim, nu au făcut absolut nimic”, a spus premierul.
Ulterior, Ciolacu s-a referit la Cătălin Drulă, președintele USR și fosst ministru al Transporturilor spunând că este „singurul ministru care nu are niciun kilometru dat în circulație”.
„Eu vă spun sincer: nu doar că aș fi plecat acasă, dar aș fi ieșit din casă numai noaptea. Și în continuare au tupeul să vină și să ne dea lecții”, a mai spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.
(sursa: Mediafax)