În splendida sărbătoare a fântânilor din Bucureşti, momentul culminant a fost atunci când joaca deşteaptă a apei a izbucnit pe Ciuleandra. Totul a devenit vijelie. Strigătul românesc de îndemn al Mariei Tănase în Ciuleandra şi zvâcnirea fântânilor se înalţă spre Dumnezeu. Maria Tănase începe pe o horă cuminte, “două fire, două paie”, deschide uşile sufletului, ca mai apoi dansul, ca un vârtej nebun, să contopească trupurile jucătorilor într-un ritm al exploziei de temperament. Când am pătruns pentru întâia dată pe Arena Naţională, veritabil templu al vulturilor, două secvenţe mi-au îmbrăţişat mintea şi mândria. Pe jumătate din stadionul uriaş se desfăşura un banner: “Noi suntem batalioanele române care trec Carpaţii”, iar la primul gol înscris de tricolori, a tunat glasul cosmic al Mariei Tănase cu Ciuleandra: “Şi-încă o dată, măi băieţi, hoop şi-aşa, şi-aşa!”. Ce poruncă de biruinţă, ce incantaţie eruptă din suflet! Fantastic romanul lui Rebreanu, “Ciuleandra”, memorabil filmul “Ciuleandra”, ecranizarea lui Sergiu Nicolaescu. Pe viforul Ciulendrei se schimbă şi mersul unor destine. Boierul, ministrul Justiţiei, vrea să scoată din blegeală sângele obosit, aristocratic, al familiei, iuţindu-l cu sânge puternic ţărănesc, şi o cumpără pe frumoasa satului, după ce fiul lui, purtând ratarea în fiecare celulă, o învârteşte pe codana cu ie şi fotă în dansul săracilor pe ritm de Ciuleandra. După un gard de ţară lăcrimează deznădăjduit flăcăul comunei, băiat cu visul de a ajunge medic, de a o lua de soaţă pe codana gândită să ajungă învăţătoare, dar planul simplu, românesc, al doctorului Aioanei se prăbuşeşte în faţa târgului cu bani pentru cumpărarea mândrei satului. Boierul bătrân o instruieşte, o cizelează pe ţărăncuţă, dar nu au putut să-i cumpere şi sufletul, între ea şi fiul de nobil un zid rămâne, şi odrasla boierească o sugrumă. Soarta se joacă însă cu oamenii-firişoare de nisip şi criminalul cu pedigree. În încercarea tatălui de a-l scoate nebun, nimereşte la diagnostic şi tratament tocmai la psihiatrul Aioanei, rănitul în dragostea-i curată, aşa că ucigaşul se spânzură. De făcut pielea de găină la secvenţa de film a lui Sergiu Nicolaescu, plecând cu maşina după cumpărarea mândrei satului, boierul cărunt vede cum un grup de ţărani, acuzaţi de răscoală la 1907, sunt duşi în faţa plutonului de execuţie. Ţăranii bravi dansează disperat Ciuleandra în faţa gloanţelor, cu picioarele goale, şi stârnesc noroiul, care le sare în barbă.