Jurnalul.ro Sport Fotbal international CM 2022: Spania a îngenuncheat Costa Rica. Fiesta cu 7 goluri

CM 2022: Spania a îngenuncheat Costa Rica. Fiesta cu 7 goluri

de Redacția Jurnalul    |   

Spania și-a respectat statutul de favorită în confruntarea cu Costa Rica, la debutul „toreadorilor” la Cupa Mondială, în al doilea meci al Grupei E, învingând lejer cu 7-0, o echipă sudamericană ce a nu a reușit să trimită nici măcar un șut spre poarta apărată de Unai Simon.

Dani Olmo și Marco Asensio au deschis balul cu câte un șut ce a trecut foarte puțin pe lângă poarta lui Navas.

La a doua încercare, Dani Olmo nu a mai ratat, de data asta învingând-ul pe Navas cu un șut plasat peste costarican (1-0, min. 11), fiind urmat la doar 10 minute de Asensio, care a fructificat o angajare a lui Alba, cu un șut din prima, la colțul drept al porții (2-0, min. 21).

Peste alte 10 minute, Ferran Torres a stabilit scorul primei reprize, transformând sigur o lovitură de pedeapsă, acordată după un fault în careu al lui Oscar Duarte (3-0, min. 31).

Puțin după revenirea de la vestiare, Feran Tores a făcut dubla, de data aceasta din acțiune, cu un șut din careu (4-0, min 54).

Gavi a devenit apoi cel mai tânăr marcator al Spaniei, din toate timpurile, marcând cu un șut din voleu, pentru 5-0, după o pasă lobată a lui Morata, mingea lovind întâi bara, după care s-a oprit în poarta lui Navas, spectator (min. 74).

A venit rândul lui Carlos Soler să marcheze pentru prima dată pentru „toreadori”, în 35 de meciuri jucate la națională, profitând de o minge respinsă în fața porții adverse (6-0, min. 90).

După o pasă de gol foarte frumoasă, Alvaro Morata și-a pus și el numele pe lista marcatorilor, cu un șut la rădăcina bării, din marginea careului, din poziție centrală (7-0, min 90+2). A fost cel de al 28-lea gol al atacantului de la Atletico Madrid în tricoul roșu al naționalei.

Spaniolii au avut procentaj de 100 la sută la șuturile pe cadrul porții, toate cele 7 tentative găsind interiorul plasei, elevii lui Luis Enrique terminând meciul cu o posesie zdrobitoare de peste 80 la sută.

Spania devine astfel lider în Grupa F, urmând să joace etapa viitoare derby-ul grupei cu Germania, în timp ce în celălalt meci se vor întâlni Costa Rica și Japonia.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri