Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Astfel, a fost emisă avertizare cod galben până la ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Suştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Suştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş).
Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.
(sursa: Mediafax)