Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Coloana trebuie menajată cu ajutorul muşchilor de la picioare şi braţe

Coloana trebuie menajată cu ajutorul muşchilor de la picioare şi braţe

de Florin Condurateanu    |   

Momentul decisiv al cuceririi rolului de şef al lumii a fost pentru om ridicarea în poziţie verticală, înălţarea în poziţie bipedă. Dar când a abandonat poziţia în patru labe şi a stat doar pe două picioare, s-a petrecut o  revoluţie în organism. Cele mai mari dificultăţi au apărut în zona coloanei vertebrale şi a circulaţiei în creier, împotriva gravitaţiei. Omul trebuie să se preocupe de împuţinarea forţelor care solicită doar coloana.

Pentru a descărca o parte din forţele care obosesc coloana trebuie să se “apeleze” la muşchii picioarelor, la musculatura din zonele vecine coloanei. Iată câteva sfaturi pentru a evita suferinţele la coloană, pentru  protejarea ei. Când foloseşti chiuveta, tot timpul trebuie să ai o mână sprijinită pe marginea chiuvetei, când eşti aplecat în timpul spălatului pe faţă, pe gât, chiar şi când eşti uşor încovoiat la spălatul pe dinţi. Cu o mână sprijinită pe marginea chiuvetei, o parte din solicitări sunt preluate şi de muşchii braţelor. O altă măsură de menajare a coloanei este următoarea: orice ridicare de jos a unei greutăţi, a unei sacoşe, chiar a unui dosar se va face din poziţia pe vine. Astfel, în efortul ridicării unei greutăţi vor fi angajaţi şi muşchii picioarelor, nu numai coloana cu vertebrele ei. Şi în ridicarea grăbită din pat trebuie să existe intenţia de a proteja coloana. La trezirea din somn nu te scoli brusc, direct în picioare. Forţezi coloana inutil. Ce timp câştigi prin această zvâcnire direct în picioare? În afară de uzura coloanei, poţi avea ameţeli, chiar leşinuri. Recomandabil este ca ridicarea din pat să se facă în mai mulţi timpi. Mai întâi, te răsuceşti în poziţia pe o parte. După câteva secunde, din poziţia în lateral, te ridici în şezut. Dar ajungerea în poziţia şezut, în fund, implică şi cotul, te ridici apăsând cotul, chemat în ajutor. Întârzii stând în şezut 15-20 de secunde şi apoi te ridici în picioare, în poziţie verticală, iar coloana ai ajutat-o cu muşchii braţului, prin cot, cu muşchii picioarelor, din poziţia intermediară, stând în şezut.

Specialiştii ne dau povaţa de a nu ne ridica brusc după ce ne-am legat şireturile aplecaţi. Dezechilibrul lichidelor din corp prin mişcarea rapidă, dar şi insuficienta irigare a creierului cu sânge în acest timp scurt duc la ameţeli şi leşinuri.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri