Comisia Europeană avertizează România că trebuie să închidă, sigileze şi ecologizeze 48 de gropi de gunoi ilegale. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a a emis o decizie în acest sens, încă de la 18 octombrie 2018.
România are termen patru luni pentru a rezolva situaţia.
Directiva cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) prevede că statele membre trebuie să recupereze şi să gestioneze deşeurile într-un mod care nu pune în pericol sănătatea umană şi mediul înconjurător. Actul normativ interzice abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.
România era obligată să închidă şi să reabiliteze gropile de gunoi municipale şi industriale care nu respectă standardele până l 16 iulie 2009. Din cauza rezultatelor slabe, Comisia a decis să aducă această problemă în faţa Curţii de Justiţie a UE, în luna februarie 2017. Hotărârea CJUE a vizat 68 de gropi de gunoi, dintre care până acum au fost închise doar 20.
Cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, sigilarea şi regenerarea restului de 48 de gropi de gunoi nu au fost încă planificate, aprobate sau iniţiate.