Jurnalul.ro Editoriale Concurs de frumusețe cu crize

Concurs de frumusețe cu crize

de Ionuț Bălan    |   

Iată ce am aflat din presă, că e mai bună criza actuală decât cea precedentă, motiv de mare optimism în vecinătatea primăverii. Cu urzicile și loboda de sezon. Cu o altă ocazie am citit că e un semn de prosperitate creșterea consumului de medicamente, deoarece contribuie la avansul PIB. Mai ales cu inima, dar și cu ficatul. Pozitiv e și tonul reclamei de la firma de pompe funebre: Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi! Care, sigur, își face și ea datoria, evidențiază majorarea PIB/locuitor.

Haideți să încerc însă o abordare serioasă. Să spui că în această criză, provocată de pandemie, e mai bine decât în cea subprime e aberant, fiindcă dacă episodul din urmă cu mai bine de un deceniu nu putea fi evitat, cel din prezent vădește stângăcii în luarea deciziilor. Cu alte cuvinte, dacă evenimentul recesiv anterior, declanșat de problemele din zona piețelor financiare, a avut o influență directă asupra economiei, cel actual e provocat de deciziile manageriale ce transpun criza.

Așadar, în măsura în care managementul ar fi fost în regulă, criza nu ar fi trebuit să aibă niciun fel de influență, nu să se spună că declinul e mai redus ca la criza din trecut. Și dacă e să ne uităm la contextul economic de la noi, funcționăm cu bugetul la centru, generăm o valoare adăugată deosebit de scăzută, în situația în care doar ne luptăm să salvăm aparențele de economie de piață, vine mănușă perioada pe care o traversăm, când nu mai trebuie să ne prefacem că am fi în capitalism, ci administrăm întocmai și la timp, cum am făcut-o, de fapt, mereu.

Gestionăm cazon, numai că inabilitatea de a lăsa piețele să se ocupe de alocarea resurselor se observă și se răzbună. Societatea autointitulată capitalistă e atât de străvezie, încât automobilele produse aici sunt mai scumpe decât în multe zone unde-s exportate, în circumstanțele în care s-ar zice că nu fiscalitatea le duce prețul în sus, din moment ce veniturile bugetare raportate la PIB sunt mici față de media Uniunii Europene, ci mimarea economiei de piață. Oare chiar nu vrem să ne uităm la prețurile de transfer intragrup, la fel cum ne armonizăm imediat cu UE când apare câte o taxă nouă? Și apropo de economia ce generează valoare adăugată redusă, ajungi să-ți vinzi resursele naturale, doar pentru că nu ești în stare să administrezi în condiții de economie de piață și să participi cu mărfurile realizate la diviziunea comunitară a muncii?!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri