Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord continuă să construiască rachete balistice, potrivit imaginilor din satelit

Coreea de Nord continuă să construiască rachete balistice, potrivit imaginilor din satelit

Coreea de Nord pare că munceşte la construcţia de noi rachete balistice, în ciuda legăturilor tot mai strânse cu administraţia Trump şi promisiunile de denuclearizare, potrivit BBC.

Oficiali SUA, al căror nume nu a fost oferit, au spus pentru Washington Post că sateliţii de spionaj au descoperit o activitate continuă la un sit unde se produceau rachete balistice. Reuters a citat un oficial care declară că nu îi este clar cât de mult au înaintat cu producţia de rachete balistice.

Sateliţii au surprins activităţi la situl de la Sanumdong, din apropiere de Phenian. Fabrica este cunoscută pentru fabricarea rachetei Hwasong-15, prima rachetă balistică ce poate ajunge până pe teritoriul SUA.

Acestea nu sunt primele rapoarte care afirmă că regimul de la Phenian îşi continuă programul nuclear, ridicând dubii cu privire la adevăratul impact al summitului din Singapore.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri