Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă la o petrecere de fițe din Dâmbovița. Un bărbat a fost atacat cu macete. Alex Velea audiat ca martor

Crimă la o petrecere de fițe din Dâmbovița. Un bărbat a fost atacat cu macete. Alex Velea audiat ca martor

de Redacția Jurnalul    |   

Au apărut primele imagini surprinse la puțin timp după atacul cu macete de la petrecerea de fițe din Dâmbovița.

Un bărbat de 41 de ani din Târgoviște a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un hotel din comuna Moroeni, județul Dâmbovița. La eveniment participau mai multe vedete printre care Alex Velea, Antonia și Alina Eremia.

Victima a murit după ce a primit 20 de lovituri de macetă.

Trei bărbați se află în custodia poliției și sunt suspectați că l-au atacat pe bărbatul de 41 de ani. Cei trei fac parte din clanul Fabian din București. Aceștia sunt băieții vrăjitoarei Sidonia. Un clan la care anchetatorii au mai descins și anii trecuți. Pe numele lor există mai multe dosare penale, fiind acuzați de mai multe fapte cu violență.

Conflictul ar fi izbucnit spontan, aceștia s-ar fi certat cu victima pe tema muzicii interpretate de lăutarii de la petrecere. A urmat o încăierare, atât în interiorul hotelului, cât și în afara hotelului.

Pe lângă bărbatul decedat, mai există o victimă rănită la mână.

Imediat după atac, cei trei frați au reușit să fugă cu o mașină și au încercat să se ascundă la o cabană în vecinătate.

Polițiștii i-au prins și i-au dus la audieri. La aceste audieri a ajuns și Alex Velea.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Alex Velea a fost martor ocular și se afla chiar în apropierea locului unde a avut loc agresiunea. Artistul i-ar fi cunoscut pe cei trei agresori din București, iar aceștia chiar au publicat mai multe filmulețe de la petrecere în compania cântărețului.

În acest moment cei trei frați sunt reținuți. Unul dintre ei este considerat autorul acestei crime.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri