Cristian Pârvan: Nu avem o politică publică pentru susţinerea grupurilor de firme româneşti

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul de holdinguri ce au acţionari autohtoni în totalul grupurilor de firme care activează în ţară.

În plus, suntem pe ultimul loc şi în privinţa numărului redus de multinaţionale cu capital românesc. Procentul este de numai 0,22%, adică din 1.000 de firme mari care activează în mai multe ţări, numai două au acţionariat românesc. Nivelul este de aproape 20 de ori mai mic decât în Slovenia şi de 170 de ori mai mic decât în Polonia.

De ce este capitalul românesc atât de slab în raport cu cel străin şi de ce companiile din România nu reuşesc să intre pe pieţele externe am aflat de la Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM). Acesta spune că adoptarea unei legi a holdingurilor ar ajuta antreprenorii români să devină mai puternici şi să susţină şi activităţi de inovaţie.

Jurnalul Naţional: Avem puţini investitori români care au reuşit să treacă graniţa, să iasă şi să facă afaceri şi în afara ţării. Cum vă explicaţi?

Cristian Pârvan: Ca să ieşi afară trebuie în primul rând să ai putere în interior. Numai dacă ai putere în ţară, poţi să-ţi creezi condiţii şi să ai interes ca să investeşti şi în alte zone, pentru că ieşitul în afară înseamnă cheltuieli pe care nu le poate face oricine. De fapt, pot să treacă graniţa doar două categorii de firme, cele foarte inovative, care sunt ele captate din afară, sau firmele care cresc consistent din activitatea lor şi îşi permit, la un moment dat, prin maturitatea activităţii lor, să se adreseze şi pieţei externe.

J.N.: Consideraţi că avem suficiente firme mari şi grupuri de firme cu capital autohton care au potenţial să devină multinaţionale?

C.P.: Sunt un pic peste 5.000 de companii mari, care, la rândul lor, au minimum 2-3 firme cu care formează un holding, deci controlate de aceiaşi acţionari care deţin mai mult de 51% din acţiuni. Sunt foarte puţine şi, din păcate, în timp ce numărul grupurilor de firme rezidente din România s-a menţinut realativ constant, numărul grupurilor de firme multinaţionale a crescut de aproximativ patru ori, de la 15.722 de entităţi în anul 2011, la 68.194 la nivelul anului 2015. Asta a făcut ca ponderea grupurilor de firme rezidente în total grupuri de firme în România să scadă de la 26% în anul 2011, la minimul istoric de 7,42% în anul 2015.

J.N.: Şi dintre acestea, şi mai puţine şi-au extins afacerile şi în altă ţară...

C.P.: Datele disponibile la INS permit calcularea unui indicator cu o evoluţie şi mai alarmantă, respectiv procentul de grupuri de companii multinaţionale controlate din interior, în total grupuri de firme multinaţionale. România înregistrează un procent de 0,22%, faţă de 0,64% în anul 2011. Dacă ananlizăm acest procent comparativ cu cel din alte ţări, constatăm că România se situează pe ultimul loc. De exemplu, în Polonia procentul este de 170 de ori mai mare decât în România.

J.N.:Firmele poloneze au venit şi au investit şi în România...

C.P.: Da, au avut forţa să-şi internaţionalizeze activitatea.

J.N.: De ce nu au reuşit şi firmele româneşti să meargă în Polonia?

C.P.: Nu prea avem productivitate, chiar şi ceea ce lucrăm sunt activităţi de competenţe inferioare, în loc să susţinem activităţile cu valoare adăugată mare. În plus, această situaţie dezamăgitoare îşi are originea în numărul mic, circa 5.000 de grupuri locale, care ar putea trece graniţele. Inexistenţa unui cadru legislativ stimulativ pentru grupurile rezidente care nu pot concura cu know-how-ul şi experienţa internaţională pe care o posedă multinaţioanalele este una dintre explicaţii.

J.N.: Legea holdingurilor ar ajuta firmele autohtone?

C.P.: Da, din punctul de vedere al consolidării fiscale. Ar fi un factor de stimulare a creşterii interne a grupurile de firme prin posibilitatea de a deplasa anumite surplusuri financiare către ramuri care să asigure o marjă de profit mai mare. În felul acesta s-ar putea susţine investiţii în sectoare noi, de vârf. De exemplu, îmi iau din activitatea X 100.000 de euro, ca să finanţez zece start-up-uri în informatică. Din zece reuşesc cu unul sau cu două, şi astfel fac o multiplicare mult mai mare a investiţiei.

J.N.: Se tot vorbeşte de legea holdingurilor şi de consolidarea fiscală de ani buni. La ce se referă de fapt?

C.P.: Grupurile sunt un factor de interes în toate ţările europene pentru că ele sunt recunoscute că au forţă pe piaţa internă şi pot să şi exporte. Microîntreprinderile nu au această şansă, cu o singură excepţie, cele inovative. Preocuparea noastră pentru legea grupurilor prevede posibilitatea ca şi firmele mici să crească intern, adică dacă eu fac consolidare fiscală, înseamnă că eu îmi reorientez resursele financiare între componentele grupului, fie către cea mai productivă, fie către cea pe care vreau să o dezvolt.

J.N.: Antreprenorii locali spun că introducerea preţurilor de transfer dezavantajează firmele româneşti care nu au o lege a holdingurilor. Despre ce este vorba?

C.P.: Cerem ca şi grupurile româneşti să aibă ca şi cele din alte ţări flexibilitatea de a-şi reorienta banii, angajaţii şi materialele disponibile către zonele mai profitabile din activitatea holdingului. Vă dau un exemplu: Vagoane Arad nu reuşeşte să impună vagoanele şi produsele lor pe piaţa românească şi a decis să-şi facă o divizie proprie de servicii de transport feroviar, care este o entitate a grupului şi care va beneficia de vagoane din producţia proprie. Nu este normal să vină Ministerul de Finanţe să controleze la ce preţ a vândut Vagoane Arad vagoanele către propria sa firmă din grup. Şi asta se va întâmpla dacă nu vom avea o legea a holdingurilor.

J.N.: Se tot vorbeşte despre legea holdingurilor de ani buni. De ce nu o avem, ce răspunsuri aţi primit?

C:P: Nu avem spaţiu fiscal, acesta este răspunsul pe care l-am primit cel mai des. Ideea e că se elimină tranzacţiile între firmele care fac parte dintr-un grup şi abia după asta se achită impozitul pe profitul care rămâne. Adică, dacă o firmă este pe plus şi una pe minus, se adună plusul cu minusul şi se achită impozit pe ceea ce mai rămâne.

J.N.: Adică statul pierde nişte bani...

C.P.: Pierde temporar, la început, dar îi recuperează, multiplicat, peste câţiva ani. Problema este că tot timpul suntem cu apa la gură, adică ANAF vrea să ia banii acum. Însă, trebuie să căpătăm şi o viziune fiscală adecvată unei dezvoltări a României.

Statul român ar trebuie să permită holdingurilor locale să-şi reorienteze, uşor şi rapid, resursele după cerinţele pieţei, cum fac toate multinaţionalele.

Dacă nu dăm forţă grupurilor de firme autohtone, înseamnă că vom sta mult şi bine cu magazine de bloc şi microîntreprinderi, care sunt utile, dar cu care nu vom putea să ducem ţara înainte. Nu vom avea bani la buget şi nu vom avea un PIB mai mare pe cap de locuitor

Există numai 5.469 de grupuri de întreprinderi româneşti dintr-un total de 73.666. Acestea activează preponderent în comerţ, repararea autovehiculelor şi servicii. Restul de holdinguri (92,58%) sunt multinaţionale, controlate într-o proporţie de peste 99,7% de entităţi din afara României, potrivit ultimelor date disponibile la nivelul anului 2015. Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului, construcţiilor sau industriei prelucrătoare. Germania, Franţa şi Italia sunt ţările aflate în topul grupurilor de firme care au activităţi în România.