Jurnalul.ro Timp liber Cristina Cioran, la ”Totul pentru dragoste”, despre povestea de iubire pe care o trăiește: ”Căsătoria nu reprezintă un scop”

Cristina Cioran, la ”Totul pentru dragoste”, despre povestea de iubire pe care o trăiește: ”Căsătoria nu reprezintă un scop”

Îndrăgita actriță Cristina Cioran vine astăzi, de la ora 14.00, la Antena 1, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste” moderată de Mirela Vaida, unde vorbește despre povestea de iubire dintre ea și partenerul ei de viață.

Cristina și Traian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, fiind împreună deja de 8 ani. Traian are 42 de ani şi a mai fost căsătorit. Din relaţia anterioară, el are doi copii, un băiat şi o fată

Deși apropiații și familia se așteptau să primească invitația la nuntă și s-au tot interesat de-a lungul timpului când se vor căsători, îndrăgostiții se pare că nu au astfel de gânduri. Prin urmare, au decis să le comunice decizia la care au ajuns, tocmai ca să evite tot felul de discuții.

„Mamele noastre s-au liniștit, au văzut că nu mai e cazul. Nu facem un scop din asta, adică actul de căsătorie nu reprezintă un scop în relația noastră, nu vrem să ni se impună nimic, stăm împreună doar de plăcere, fără constrângeri”, spune Cristina.

Despre cum se înțelege Cristina cu copiii iubitului său și ce spune despre ideea de a înfia ea însăși un copil, telespectatorii vor afla astăzi, de la ora 14.00, la Antena1.

Subiecte în articol: cristina cioran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri