Jurnalul.ro Sport Sporturi CRITICI DURE la adresa Simonei Halep: ”Din greșeală apare favorită la câștigarea turneelor”!

CRITICI DURE la adresa Simonei Halep: ”Din greșeală apare favorită la câștigarea turneelor”!

Simona Halep (26 de ani) a obținut sâmbătă primul succes, după 42 de zile, când s-a calificat în turul doi de la Beijing, dar sportiva din Constanța nu are parte de laude din partea jurnaliștilor americani. 

 

"Sezonul Agăi Radwanska şi al Simonei Halep poate fi rezumat într-un singur cuvânt: dezastru! Un an de coşmar pentru cele două tenismene care au avut unul dintre cele mai proaste sezoane din carieră. Un şir de înfrângeri şi performanţe negative prin care au trecut poloneza şi româncă în acest an 2017. Halep a câştigat turneul de la Madrid, dar a pierdut finalele de la Roland Garros, Roma şi Cincinnati.

În plus, românca a fost eliminată în mai multe ocazii de jucătoare ce porneau cu ultima şansă, chiar dacă de cele mai multe ori era favorită la turnee.

Încă mai sunt fani şi jurnalişti care, din greşeală, le pun pe Radwanska şi Halep printre favoritele la câştigarea unor turnee. Realitatea este ca ambele au calităţi grozave, dar nu au putere mentală de a gestiona presiunea bine în momentele importante. Halep intră în clubul exclusivist al jucătoarelor care sunt mereu pe locul secund. Anul acesta a pierdut incredibil şansa de a câştiga un Grand Slam, la Paris, unde a trăit o dramă psihologică”, au notat jurnaliștii de la tennisworldusa.org.

 

Sursa Digisport

Subiecte în articol: simona halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri