Jurnalul.ro Special Criza sanitară din Shanghai amplifică tensiunile dintre China și SUA

Criza sanitară din Shanghai amplifică tensiunile dintre China și SUA

de Monica Cosac    |   

Lockdown-ul draconic instituit la finalul lunii martie în cel mai mare oraș al Chinei este menținut în continuare, deși au trecut aproape trei săptămâni de când cei aproape 26 de milioane de locuitori din Shanghai au fost închiși în casele lor pentru stingerea focarului de COVID-19.

 

Criza sanitară atinge însă un nou nivel, escaladând tensiunile dintre SUA și China. După ce Statele Unite au ordonat membrilor consulatului său la Shanghai să părăsească oraşul, autoritățile chineze au avertizat, ieri, că va pedepsi „conform legii” pe oricine încalcă regulile stricte ale carantinei. 

La începutul acestei săptămâni, Departamentul de Stat al SUA a „ordonat” angajaților neesențiali ai consulatului din Shanghai și familiilor acestora să plece din orașul închis din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 și a impactului restricțiilor impuse de China. De asemenea, diplomaţii americani au informat autorităţile chineze „despre îngrijorările lor cu privire la siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor americani”, potrivit unui comunicat al instituției americane. 

Anunțul a venit la doar câteva zile după ce Departamentul de Stat autorizase „plecarea voluntară” a personalului din Shanghai. O recomandare de călătorie îi îndeamnă, de asemenea, pe americani să „reconsidere” călătoriile în toată China, invocând restricții stricte Covid, inclusiv „riscul ca părinții să fie separați de copiii”.

China acuză SUA de denigrare

Autorităţile din Shanghai au reacționat, ieri, avertizând că oricine încalcă regulile stricte ale carantinei impuse din cauza COVID-19 va fi tratat cu stricteţe, conform legii, deoarece numărul de noi cazuri a crescut, depășind 25.000 de cazuri, relatează Reuters.

„Cei care încalcă prevederile prezentei sesizări vor fi trataţi în strictă conformitate cu legea de către organele de securitate publică... Dacă se constituie infracţiune, vor fi cercetaţi conform legii”, se arată într-un comunicat al departamentului de poliţie a orașului.

De asemenea, Ministerul de Externe al Chinei a notificat SUA că „se opune ferm” ordinului consulatului, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Zhao Lijian, potrivit abc17news.com. „Ne exprimăm nemulțumirea puternică față de politizarea și înarmarea evacuărilor de către SUA”, a declarat Zhao, adăugând că Statele Unite „denigrează China”, arată sursa citată. Totodată, Zhao a apărat politicile Chinei de prevenire și control al Covid-19 ca fiind „științifice și eficiente”, insistând că, în ciuda creșterii numărului de cazuri, guvernul are „toată încrederea că va ține sub control noul val de Covid-19”. 

Penurie de alimente

Analiştii avertizează că politica sanitară a Chinei dăunează nu numai turismului şi industriei hoteliere, ci afectează lanţurile de aprovizionare din toate sectoarele, inclusiv alimentare. 

Centrul financiar şi comercial al Chinei se află acum sub o presiune uriaşă, deoarece aprovizionarea cu alimente este critică. Cele mai multe supermarketuri din Shanghai sunt închise, iar curierii care livrau alimente sunt, de asemenea, închiși în case. Tensiunea este cu atât mai mare cu cât nu există, deocamdată, vreo precizare din partea autorităților cu privire la momentul în care se va încheia acest lockdown draconic. 

„Foarte mulți oameni din orașul Shanghai rămân fără mâncare rapid. Generația mai în vârstă spune că își amintește sentimentul de a nu avea mâncare în stomac, deoarece le amintește de situațiile cu care s-au confruntat ei înșiși în timpul bunicilor lor, pe vremea când China a suferit Marea Foamete Chineză din 1959-1961, în care 15-55 de milioane de chinezi au murit de foame”, spune epidemiologul american de origine chineză Eric Feigl-Ding, într-un editorial postat pe medriva.com 

Expertul în sănătate mai spune că nu doar Shanghai se confruntă cu penuria de alimente, ci și alte cel puțin 23 de orașe din China, care se află în lockdown total sau parțial. 

Spital improvizat cu 50.000 de paturi

Cel mai mare spital temporar din Shanghai, care fusese parțial pus în funcțiune pe 9 aprilie, a devenit ieri complet operațional. Situat în interiorul Centrului Național de Expoziții și Convenții, spitalul improvizat a început să trateze pacienții cu forme ușoare de COVID-19, cu toate cele 50.000 de paturi de izolare disponibile, au anunțat autoritățile sanitare locale. 

Tot aici sunt izolați și cei depistați pozitivi la teste, chiar dacă sunt asimptomatici. Un inspector sanitar local a precizat, însă, că durata tratamentului la astfel de spitale temporare din Shanghai a fost redusă la o săptămână. Shanghai are cinci spitale temporare pentru pacienții cu COVID-19.

Numărul de infectări din China este relativ scăzut, prin comparație cu alte state, dar strategia autorităților de a controla focarul a fost să fie închiși cei aproximativ 26 de milioane de rezidenți din Shanghai în casele lor, de la sfârșitul lunii martie. Astfel că cel mai populat oraș din China se află de săptămâni întregi sub un lockdown intransigent, mulți locuitori neputând accesa bunuri de bază, inclusiv alimente și îngrijiri medicale.

China este una dintre ultimele ţări din lume care aplică o strategie „zero-COVID”, menită să elimine lanţurile de transmisie a virusului. Aceasta constă în mai multe măsuri foarte stricte, printre care: lockdown de îndată ce apar câteva cazuri, separarea persoanelor testate pozitiv de restul populaţiei, carantină la sosirea pe teritoriul țării sau chiar urmărirea deplasărilor.

Cel puţin 11 companii din Taiwan, care produc în mare parte piese pentru electronice, au anunţat că suspendă producţia din cauza problemelor cauzate de controalele COVID-19 din China.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri