Industria croată a turismului a înregistrat o creştere istorică în 2017, când pentru prima dată înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au ajuns la 102 milioane, o creştere de 12% faţă de 2016, a anunţat, luni, ministrul Turismului, Gari Cappelli.
Conform strategiei turistice a Croaţiei, pragul de 100 de milioane de înnoptări ale turiştilor urma să fie depăşit abia în 2020.
Anul trecut, 18,5 milioane de turişti au vizitat Croaţia, un avans de 13% faţă de 2016, iar 16,6 milioane au fost vizitatori străini. Majoritatea acestora a venit din Germania şi Slovenia, dar s-au înregistrat creşteri ale numărului de turişti din Marea Britanie, SUA, China, Australia.
Veniturile din turismul intern şi extern au ajuns anul trecut la aproximativ 11 miliarde de kuna, a afirmat Cappelli. Acesta se aşteaptă un avans de 5% - 7% al numărului vizitatorilor străini.
Principalele destinaţii turistice din Croaţia au fost anul trecut Dubrovnik, Rovinj, Porec, Medulin şi Umag.
Datele statistice oficiale arată că, în primele nouă luni din 2017, Croaţia a înregistrat venituri din turism de aproximativ 9,8 miliarde de dolari, o creştere de 10% comparativ cu perioada similară din 2016.