CSM contra Prună in integrum
Furtuna literaturii de penitenciar a ajuns miercuri în Guvern. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că propune eliminarea din lege a posibilităţii reducerii pedep-selor cu privare de libertate prin echivalarea în zile - 30 - a lucrărilor ştiinţifice elaborate în închisori. Cuvântul cel mai autorizat în această dezbatere era firesc să aparţină magistraţilor, aceiaşi care au căderea să analizeze evoluţia celor asupra cărora au decis măsu-rile coercitive cu principal scop educativ. Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secţia pentru judecători, a HOTĂRÂT ÎN UNANIMITATE să sesizeze Minis-terul Justiţiei cu un set de propuneri de modificări legislative în scopul reglementării exprese a procedurii prevăzute de art. 96 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 254/2013. Prima propunere vizează aprobarea de către Guvern a Regulamentului de aplicare a Legii 254/2015, măsură tergiversată cu răspunderea în ograda Ministerului Justiţiei. Magis-traţii solicită definirea sintagmei ,,lucrare ştiinţifică” şi stabilirea unor condiţii riguroase de elaborare, verificare şi certificare a caracterului lucrărilor respective. Totodată, sunt propuse norme clare pentru anga-jarea paternităţii lucrării şi a timpului redactării. Decizia a fost dată în 21 ianuarie 2016 şi urma să fie difuzată şi către Curţile de Apel. După şedinţa de plen a CSM din 26 ianuarie, Raluca Prună ignoră punctul de vedere al magistraţilor şi declară că va propune abrogarea literei f) din lege. Asociaţiile profe-sionale ale judecătorilor au exprimat susţinerea lor pentru clarificarea legii, aşa cum a propus CSM, fiind clar în opoziţie cu minis-trul Prună. Guvernul nu a intrat în dispută cu corpul judecătorilor din România. Formula O.U. adoptate miercuri nu abrogă litera f), ci doar suspendă aplicarea respectivă până în septembrie. Prună a ieşit cam feştelită din afacerea lucrărilor ştiinţifice.
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Poveştile de groază ale angajaţilor asiatici în România. "Am muncit 7 zile din 7, câte 10 ore pe zi, pentru 3000 de lei pe lună" Antena 3 Consilierul lui Putin disociază România de UE, anticipează dispariția Ucrainei și amenință Rep. Moldova: „Va înceta să existe ca stat” Libertatea.ro Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro Tanczos Barna, replică pentru Călin Georgescu: „Nu va exista nicio apocalipsă” Antena 3 De ce unele case din Los Angeles au rămas intacte după incendiile devastatoare. Explicațiile arhitecților Antena 3 Primul ministru care anunță concedieri. "Vor pleca 20% dintre colegi. Cine nu livrează performanță să-și caute de muncă" Antena 3 Zodiile care vor avea parte de probleme medicale în februarie 2025. La ce trebuie să se gândească nativii zilele viitoare Antena 1 "L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova Stirilekanald.ro
Ultima oră» Vezi toate știrile