Adrian Onciu este numit un maestru al suspansului românesc. După trei romane care i-au ținut pe cititori cu sufletul la gură, autorul a lansat recent un nou volum plin de mister a cărui acțiune se petrece chiar în România. În romanul „Cu mâinile legate”, actorul Dragoș Zaharia, gazdă a unei emisiuni-concurs la TV, este arestat pentru uciderea unui magnat. Probele împotriva lui sunt devastatoare, iar zbaterile sale de a-și dovedi nevinovăția par zadarnice. Rezolvarea misteriosului caz îl ține pe cititor în priză până la sfârșitul lecturii.
Este primul roman pe care îl scrieți în care acțiunea are loc în România. Personajele sunt din România. De ce această alegere?
Am scris trei romane înainte cu personaje din Europa, din SUA, cu agenți FBI, cu spioni, o acțiune mai degrabă tipic americană, și am zis la un moment dat să schimb registrul, să trec pe un subiect cu care ar putea să rezoneze mult mai bine cititorii români. Ar putea să se regăsească printre personaje ușor, ar putea să se regăsească într-un dialog, dacă nu în unul dintre personaje. Din impresiile pe care le-am primit de la cititori, foarte mulți au empatizat cu drama personajului principal. Au trăit alături de protagoniști, i-au urmărit pas cu pas și au suferit ori s-au bucurat în unele momente. E o trecere, cred eu, binevenită de la precedentele romane, pentru că un autor român cred că scrie cel mai bine despre țara lui, despre ce se întâmplă în jurul lui și, din acest punct de vedere, probabil că am reușit să creez o atmosferă cât mai aproape de realitate. Acțiunea, personajele, tot ce se întâmplă în roman sunt foarte credibile. E un punct forte al cărții, chiar dacă este un thriller, o carte de suspans, reușește să te aducă în mijlocul acțiunii, să trăiești alături de personaje respectivele întâmplări și să stai cu sufletul la gură până la ultima pagină.
Sunteți numit un maestru al suspansului. Cât de greu este să scrii un thriller care trebuie să aibă niște momente foarte bine gândite și importante?
Este mai dificil să faci ciorna de dinaintea scrierii romanului propriu-zis. De obicei mă gândesc la subiect, la acțiune, la personaje. Le creionez într-un sinopsis de 20-30 de pagini în care încerc să creionez amănunțit personajele, acțiunea trebuie să curgă matematic, nu e ca și cum scrii într-o zi ceva și a doua zi, în funcție de ce idei îți mai vin, mai omori câte un personaj sau eventual îl învii. E o rigoare aproape matematică. Din punctul ăsta de vedere, anteprocesul scrierii este ceva mai dificil decât scrierea romanului. După o lună, două, trei în care realizez acest sinopsis, îmi vine mult mai ușor să scriu primul capitol și romanul curge cumva de la sine. Dacă ar fi să fac o comparație cu romanele de dragoste, cu romanele cu tentă comică sau cu romanele descriptive, autobiografice, din acest punct de vedere e mult mai dificil de scris un thriller. Dar pentru că îmi face plăcere, mi se pare destul de simplu.
Totul este planificat în detaliu, nu lăsați nimic să deraieze pe parcurs?
Nu las nimic să deraieze. Dacă ar fi să schimb foarte mult, nu știu dacă ar ieși, dacă firul acțiunii ar curge la fel de logic. Cititorul e la fel de inteligent ca noi sau poate mai inteligent, ne-ar trage de mânecă și ne-ar spune vezi că aici e puțin credibil ce ai scris. Aici scârțâie ceva. Vezi că l-ai omorât pe ăsta cam degeaba și s-ar putea ca unele raționamente ale poliției să nu fie tocmai în regulă.
Ce surse de documentare folosiți? Citiți alte romane polițiste, seriale?
Într-o astfel de carte de suspans, documentarea se face pe Internet, așa cum majoritatea scriitorilor o fac, indiferent de genul cărții. Îmi este cel mai ușor să găsesc cam orice informație pe Internet. De exemplu, am nevoie de un nume oarecare, nu trebuie să deschid cartea de telefoane, tastez orice pe Internet și îmi apare un nume de familie. Am nevoie de un polițist care să zicem că e etnic maghiar sau turc, tastez echipa de fotbal a Turciei și îmi iau un nume de acolo.
Despre cum funcționează poliția la noi în țară, de exemplu, o anchetă criminalistică, ați avut nevoie de documentare?
Romanul meu nu e tocmai un policier clasic. Nu arăt pas cu pas cum se face o anchetă criminalistică. Cititorii nu vor vedea tehnicieni criminaliști care vin și iau amprente de la locul crimei sau știu eu ce tehnici speciale de ADN. Am lăsat partea asta pur tehnică a investigației criminalistice la imaginația cititorului. Practic nu e o componentă majoră în descifrarea misterului acestei intrigi. Atunci, neavând nevoie de aspectele tehnice ale investigației, am trecut pe planul doi, asta neînsemnând că e mai puțin atractivă din punctul acesta de vedere. Este o investigație a unor polițiști. Veți regăsi doi polițiști care nu diferă de clasicii polițiști români, nu sunt vedete, supereroi nici pe departe, au defectele lor, dar într-o anumită măsură se descurcă și ne îndrumă pe parcursul intrigii. Ne dau anumite piste pe care le putem urmări ca cititori.
Aveți vreun ritual de scriere? Dimineața, seara, cu muzică, să fie gălăgie? Am auzit toate variantele.
Mi-ar fi plăcut să spun că scriu în pielea goală, undeva la soare. N-am mai spus acest lucru în altă parte, dar cartea am scris-o sută la sută în picioare. Am calculatorul montat pe perete și am zis să fie un nou început cu acest roman. Pur și simplu mă simt bine scriind în acest fel. E și mai sănătos. Nu scriu cât aș vrea de mult, zilnic, pentru că nu sunt un scriitor profesionist. Puțini sunt în țară care fac doar asta, pentru că la noi scriitorii nu sunt multimilionari. Sunt foarte mulți scriitori talentați, și din cauza faptului că avem o piață de carte extrem de mică și, raportat la numărul de cititori, România e printre ultimele țări din Europa. Aceste lucruri se reflectă foarte tare în condiția scriitorului. Nu are posibilitatea să trăiască doar din scris. Așa că unii sunt politicieni, alții sunt funcționari, alții - mici patroni și reușesc să scrie câteva ore pe zi, în timpul liber, cum fac și eu.
Care este problema principală? De ce am ajuns în această situație?
Cred că, pe măsură ce vom reuși să ridicăm nivelul de trai în România, cititul va veni aproape de la sine. Nu-mi fac mari iluzii că familia sau școala va reuși să impulsioneze fenomenul. Oamenii, când vor avea un nivel de trai mai ridicat, vor mai scăpa de grija traiului zilnic, atunci vor acorda mai mult timp divertismentului, iar cititul este o modalitate foarte frumoasă de relaxare. Romanul meu e o foarte bună modalitate de a-ți petrece timpul liber într-un mod plăcut pentru că te captivează de la prima la ultima pagină.Nu e vorba doar de un thriller, țin să cred că e vorba de literatură de calitate. Nu doar iubitorii de thriller vor găsi un roman care să le placă. Are și foarte multe secvențe de umor, de dragoste și, evident, mult suspans, dar e ceva închegat, nu doar ca să fie cu de toate, ci ca să formeze o poveste foarte frumoasă.
Ce fel de romane citiți în mod normal?
În afară de cele de suspans, acum sunt la modă scriitorii nordici care au pătruns în Europa. Îmi plac romanele de aventuri și aș scrie la un moment dat și o comedie de dragoste. Thrillerul e genul meu preferat, dar țin să cred că aș scrie la fel de bine și alt gen de literatură.
V-ați gândit să scrieți și non-ficțiune?
La non-ficțiune nu m-am gândit, dar îmi dați o idee. Autobiografie nu cred că o să scriu, că nu am motiv. Aștept să se întâmple în viața mea ceva foarte spectaculos ca să scriu chestia asta. Poate că ultimul meu roman se va vinde într-un milion de exemplare și va fi un motiv să scriu o autobiografie.
Să știți că titlul prinde foarte bine. Colegii mei au fost curioși să afle despre ce este romanul.
Titlul a fost o idee foarte bună a celor de la Editura Trei. Inițial se numea “Recrutul”, dar avea conotații militare. Ei au avut dreptate până la urmă. „Cu mâinile legate” se potrivește foarte bine intrigii.
Ați suferit vreodată de celebrul blocaj al scriitorului?
Nu neapărat. Poate că am avut zile mai proaste, dar nu-mi fac probleme. E în regulă dacă am o zi mai neinspirată, important e să nu se prelugească în săptămâni. Dacă îți scrii acel rezumat înaintea începerii redactării cărții, totul e mult mai ușor pe parcurs și aceste blocaje intervin destul de rar.
Abia ați lansat acest roman, dar vă gândiți deja la următorul?
Deja scriu următorul roman. E un roman tot în genul thriller și implică niște adolescenți de data aceasta. Atât pot să vă spun deocamdată. Sper să fie cel puțin la fel de atractiv pentru public ca și acest ultim roman.
Spuneați că e o problemă cu piața de carte în România. Ce sfaturi aveți pentru tinerii scriitori, cei care nu au curajul să publice? Sau cei care spun că nu are rost să publice o carte pentru că nu câștigă bani.
E o problemă să-i convingi pe tinerii care au pasiunea de a scrie să și continue să scrie. Nu e o „afacere” să fii scriitor, dar unele lucruri trebuie să le faci din pasiune. Poate și cu speranța că la un moment dat se vor ivi și alte oportunități. Poate publicul va începe să citească din ce în ce mai mult, poate vom avea parte și de fenomenul scriitorilor nordici, care au fost foarte bine traduși în afară. De ce n-am avea și noi în țară o serie de scriitori care merită traduși și vânduți în sute de mii sau milioane de exemplare? E un vis de-al meu mai vechi. Nu cred că scriitorii români sunt mai puțini talentați, dar poate nu au găsit acea nișă cum au găsit nordicii. Poate că ar trebui tot mai mulți scriitori să se aplece către cartea așa-zis comercială, dar care are foarte multe valențe literare, fiind comercială nu înseamnă neapărat că e o carte mai puțin bună decât una considerată literatură de “Oscar”. Eu prefer de o mie de ori să citesc o carte comercială, care are o poveste și care te atrage, decât să citesc una cu pretenții, dar care nu îți lasă prea multe. Scriitorii români au șansa să formeze un val cu care să spargă această barieră și să fie traduși în afară și să fie vânduți. Scriitori traduși mai avem, dar una e să fii tradus, și alta e să fii și vândut.
E o rigoare aproape matematică în a scrie un thriller
Am scris acest roman stând în picioare
Nu-mi fac iluzii că familia sau școala va impulsiona fenomenul cititului
Nu e o «afacere» să fii scriitor, dar unele lucruri trebuie să le faci din pasiune