Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cum a evoluat înălţimea oamenilor în ultima sută de ani

Cum a evoluat înălţimea oamenilor în ultima sută de ani

Bărbaţii olandezi cei mai înalţi de pe planetă, măsurând, în medie, 1,83 metri, în timp ce femeile din Letonia sunt cele mai înalte, măsurând, în medie, 1,70 metri, arată un studiu publicat, recent, în revista ştiinţifică eLife. Modul în care a evoluat înălţimea oamenilor începând cu anul 1914 şi până în prezent, în diferite regiuni ale lumii, a fost contabilizat de cercetători, care au constatat că oamenii s-au înălţat, în marea majoritate a ţărilor de pe planetă.

Studiul, care a luat în calcul măsurători efectuate în 187 de state, a constatat că cele mai mari "salturi" în înălţime s-au petrecut în Iran, în cazul bărbaţilor, media înălţimii crescând cu 16 centrimetri într-un secol. În cazul femeilor, cea mai vizibilă creştere a avut loc în Coreea de Sud, unde femeile au crescut, în medie, cu 20 de centimetri în ultima sută de ani.

La polul opus se află atât bărbaţii, cât şi femeile din SUA, unde creşterea în înălţime din 1914 şi până în prezent a fost de 6 centimetri în cazul bărbaţilor şi 5 centimetri, în cazul femeilor, semnalându-se o stagnare în creştere în deceniul dintre 1960 şi 1970. Creşteri spectaculoase în înălţime au fost raportate în Europa, însă şi aici există semne că rata de "înălţare" începe să stagneze.

Cea mai mică medie de înălţime, în cazul bărbaţilor, poate fi întâlnită în Timorul de Est (1,60 metri), în timp ce în cazul femeilor, cea mai mică medie de înălţime rămâne, ca şi în 1914, în Guatemala (1,50 metri). Şi aici, însă, media de înălţime a crescut cu 10 centimetri într-un secol. Printre cele mai mari creşteri se află şi statele din estul Asiei, oamenii din Japonia, China şi Coreea de Sud fiind mult mai înalţi, astăzi, faţă de acum 100 de ani.

"Părţile lumii în care oamenii nu au crescut semnificativ ca medie de înălţime sunt o parte a Asiei care include India, Pakistan şi Bangladesh şi Afrca sub-Sahariană. Aici creşterea mediei de înălţime s-a situat între un centimetru şi şase centimetri", a declarat co-autorul studiului, profesorul James Bentham Imperial College din Londra.

În anumite regiuni ale Africii, precum Uganda şi Sierra Leone, spune acesta, s-a constatat chiar o scădere a mediei de înălţime de până la trei centimetri, faţă de anii 1970. Profesorul Majid Ezzati, care s-a ocupat de cercetare, spune că factorii genetici explică doar în parte variaţia înălţimii în timp, cauzele majore fiind, cel mai probabil, accesul mai uşor la hrană şi la condiţii mai bune de trai. Un alt factor important este şi alimentaţia superioară la care are acces o femeie însărcinată, azi, faţă de acum 100 de ani.

Şi în România media înălţimii a crescut cu aproximativ 8 centimetri în ultimii 30 de ani, arată un studiu. Media înălţimii la bărbaţii români este de 1,74 centimetri, în timp ce în cazul femeilor media este de 1,61 de centimetri

Studii paralele au arătat că persoanele mai înalte sunt mai puţin expuse la boli de inimă. Pe de altă parte, sunt mai predispuse la anumite tipuri de cancer

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri